Galaţi: 44 de sancţiuni contravenţionale şi 6 infracţiuni, la protestul de marţi seara

Galaţi: 44 de sancţiuni contravenţionale şi 6 infracţiuni, la protestul de marţi seara

Jandarmii au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat şase infracţiuni la protestul de marţi seara din municipiile Galaţi şi Tecuci, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, Mircea Bădin.

Potrivit acestuia, la protestul din municipiul Galaţi au fost constatate patru infracţiuni cu patru autori de port ilegal de obiecte periculoase (bonuri, briceag, cuter). De asemenea, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 20.700 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi circulaţia după ora 22.00, şi un avertisment.

La protestul de la Tecuci au fost constatate două infracţiuni de port ilegal de obiecte periculoase (baston telescopic şi spray cu substanţe iritant-lacrimogene). De asemenea, au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi circulaţia după ora 22,00, şi o amendă de 500 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda