UE a vrut să fie un pacificator în Nagorno-Karabah, dar nu a îndrăznit să supere Azerbaidjanul bogat în gaze. Erdogan are cale liberă.

Etnicii armeni își exprimă frustrarea față de încercările eșuate ale UE de a media în criza umanitară din ce în ce mai mare din enclava Nagorno-Karabah, deoarece mai mult de jumătate dintre locuitorii teritoriului par să fi fugit acum, temându-se de curățarea etnică a armatei Azerbaidjanului.

Avansul fulger al armatei lui Aliev în Nagorno-Karabah săptămâna trecută – și exodul ulterior al etnicilor armeni – este un eșec diplomatic usturător pentru UE, care a pus în joc un capital politic semnificativ în încercarea de a se preface ca pacificator. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a devenit o personalitate proeminentă în regiune, iar observatori UE au fost dislocați pentru a observa frontiera Armenia-Azerbaijan. În cele din urmă, totuși, acum este puțin probabil ca UE să se îndrepte către sancțiuni împotriva Azerbaidjanului, deoarece nu este dispusă să schimbe relațiile cu o națiune pe care o numește un partener „esențial” în aprovizionarea cu gaze naturale.

„Bruxelles-ul s-a pus în fruntea unei campanii prost inspirate de a deveni mediatorul pacifist în Nagorno-Karabah – însă acum nu îndrăznește să supere Azerbaidjanul bogat în gaze”, scrie politico.eu.

„Uniunea Europeană dorește să medieze cele două țări cu sprijinul diplomatic al SUA. ... Într-o întorsătură ironică, UE a început în ultima vreme să primească o parte din gazul pe care nu mai dorește să-l cumpere de la Moscova, de la Baku. În ciuda negocierilor ambelor țări cu UE și, într-o oarecare măsură, cu Rusia, de mai bine de un an a fost clar că Azerbaidjanul este intransigent în negocieri. Încălcările flagrante ale drepturilor omului ar putea anunța violențe și mai grave dacă ambițiile Azerbaidjanului nu sunt înfrânate. UE trebuie acum să demonstreze că politica sa externă depășește noua sa dependență de gaze față de Baku”, scrie și ziarul olandez De Volkskrantmai.

La o ședință de informare la Bruxelles înaintea negocierilor cu oficialii armeni de marți, șeful de politică externă al Azerbaidjanului, Hikmet Hajiyev, a declarat că guvernul său nu se aștepta la sancțiuni din partea UE.

În discuțiile cu ușile închise dintre țări, există puțin apetit pentru sancțiuni împotriva Azerbaidjanului, potrivit a doi diplomați europeni.

Doar Lituania a sugerat ca toate opțiunile să fie pe masă, au spus diplomații, în timp ce Ungaria a arătat cel mai mult scepticism, iar altele precum România și Austria au avut și ele rezerve.

Azerbaijanul știa că ar putea folosi atât negocierea, cât și forța și ar putea exploata atât slăbiciunile europene, cât și cele rusești.

Cuvintele Occidentului sunt lipsite de valoare, scrie La Repubblica. „Occidentul îi dezamăgeste din nou pe armeni, spune filosoful Bernard-Henri Lévy în editorialul din publicatia italiana. „Mai întâi i-am încurajat. Le-am adresat doar cuvinte bune... Dar când Putin a preluat conducerea cu cei două mii de așa ziși «menținători ai păcii» ai săi și i-a predat pe insurgenți complicelui său Erdogan, ne-am arătat încă o dată incapacitatea de a ne proteja aliatul. De atunci, tragedia din Nagorno-Karabah, și poate într-o zi a Armeniei, a fost un test, o piatră de încercare. Fie ne alăturăm fără ezitare acestui popor și impunem aceleași sancțiuni Azerbaidjanului ca și Rusiei, fie cuvântul nostru devine lipsit de valoare - și o alianță cu Occidentul devine mai degrabă un pericol decât ceva de dorit”, notează scriitorul

Rusia va încerca să-și extindă influența în Armenia, comentează politologul Ina Paitjan într-o scrisoare deschisă publicată de La Libre Belgique: „Autoritățile ruse ajută la provocarea disputelor în cadrul populației armene cu scopul de a slăbi și de a destabiliza țara din interior. Susținătorii pro-ruși din Armenia și Rusia încearcă să-i împartă pe armeni pentru a înlocui guvernul Pașinian cu un guvern pro-rus. Armenii plătesc un preț mare pentru că doresc atingerea unor valori democratice, dar și pentru lupta lor împotriva corupției și distanțarea de Moscova”, mai comenteaza politologul.

Mulți analiști se tem că acest conflict s-ar putea extinde dincolo de Nagorno-Karabakh. Baku are ca obiectiv să creeze un coridor între zona centrală a Azerbaidjanului și Republica Autonomă Nakhcivan, care sunt acum separate de teritoriu armean. Mai ales că naționaliștii azeri, ale căror teze, stimulate de recenta victorie, sunt din ce în ce mai mult adoptate de guvernul central, consideră că această zonă este mai degrabă a lor decât a armenilor. Baku s-ar putea decide să bată fierul cât e cald și să-i elimine pe armeni într-un moment în care situația globală este deosebit de favorabilă pentru asta.

”Lipsa de loialitate a Rusiei are consecințe pentru întreaga regiune”, scriu jurnalistii britanici. „Lecția pentru foștii aliați ai Rusiei este clară: atâta timp cât este angajată în campania sa sângeroasă împotriva Kievului, Rusia nu are energia sau lățimea de bandă pentru a descuraja atacurile în altă parte. Dacă a existat vreodată o Pax Russica, aceasta s-a micșorat și a murit, la sfârșitul erei Putin. Domnul Putin, văzut de la periferia Rusiei, este un mentinator al pacii care nu impresioneaza. Atenția domnului Putin a fost distrasa, iar lipsa lui de loialitate față de vecini și aliați tradiționali precum Armenia va fi răsplătită în natură. Rezultatul, spun analiștii armeni, ar putea fi o întrerupere a discuțiilor și un nou război mai larg, care va implica Turcia, Iran și poate chiar Rusia până la sfârșitul lunii viitoare” notează „The Time“.

Predarea armenilor din Nagorno-Karabah este doar un pas pe drumul către proiectul naționalist al Turciei de dominație regională.