Gabriela Roman: Tratamentul pentru pacientul cu diabet zaharat tip 2 să ţină cont de reducerea riscului cardiovascular
Riscul cardiovascular este "înalt şi foarte înalt" pentru majoritatea pacienţilor cu diabet zaharat tip 2, acesta crescând cu timpul, atenţionează specialiştii, în contextul în care, potrivit statisticilor, 50% dintre persoanele care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 mor din cauze cardiovasculare (accident vascular cerebral, boală coronariană, infarct miocardic, moarte subită şi angină pectorală, insuficienţă cardiacă).
Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Asociaţia Română de Educaţie în Diabet, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi comunitatea online de educaţie pentru sănătate Pacientul 2.0. marchează marţi, 29 septembrie, Ziua Mondială a Inimii printr-un apel adresat pacienţilor cu diabet zaharat tip 2 de a-şi consulta medicul diabetolog cu privire la complicaţiile cardiovasculare asociate acestei boli, precum şi soluţiile de tratament existente de prevenire a acestora având în vedere chiar preferinţa documentată a pacienţilor în ce priveşte administrarea orală a tratamentului antidiabetic.
"Progresele realizate în ultimii ani în ceea ce priveşte înţelegerea mecanismelor diabetului zaharat tip 2 aduc în prim plan nevoia de a regândi managementul acestei boli, dincolo de controlul glicemiei şi reducerii hemoglobinei glicate (HbA1c) spre un control multifactorial. Tratamentul optim pentru pacientul cu diabet zaharat tip 2 trebuie să ţină cont de reducerea riscului cardiovascular şi renal. Noile medicamente antidiabetice demonstrează atât beneficii asupra riscului cardiovascular, cât şi asupra funcţiei renale. În contextul Zilei Mondiale a Inimii, fac un apel către toţi pacienţii cu diabet zaharat tip 2 din România să lupte pentru sănătatea inimii lor şi să vorbească cu medicul diabetolog despre soluţiile de prevenire a complicaţiilor cardiovasculare în boala cronică cu care trăiesc", declară preşedintele FRDNBM, prof. dr. Gabriela Roman, citată într-un comunicat remis presei.
În opinia, preşedinte ARED, prof. dr. Cornelia Bala, pandemia de COVID-19 a pus o presiune "uriaşă" asupra pacienţilor care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 şi a medicilor care îi îngrijesc.
"Pandemia de COVID-19 a pus o presiune uriaşă asupra pacienţilor care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 şi a medicilor care îi îngrijesc. Se evidenţiază tot mai mult riscurile cu care această categorie de pacienţi se confruntă, iar riscul cardiovascular este unul dintre cele mai relevante. Cunoaşterea complicaţiilor cardiovasculare de către pacient şi discutarea soluţiilor de control ale acestora trebuie să fie o prioritate în managementul optim al acestei patologii, implicând deopotrivă medicul şi pacientul. În aceste vremuri dificile pentru noi toţi rolul pacientului în controlul diabetului şi a complicaţiilor asociate este tot mai important, acesta făcând parte din echipa terapeutică, alături de medicii care îl tratează", a afirmat Cornelia Bala, potrivit comunicatului de presă.
Potrivit specialiştilor, informarea şi educarea despre managementul corect al diabetului zaharat tip 2 şi a complicaţiilor asociate, din surse credibile, este prioritară pentru această categorie de pacienţi cronici, cu precădere în contextul actual generat de COVID-19.
"Pacientul cu diabet zaharat tip 2 depinde de scheme de tratament stricte şi un stil de viaţă disciplinat, care trebuie să ţină cont de orice modificare în evoluţia bolii. În acest moment este prioritar ca pacienţii cu diabet zaharat tip 2 să meargă la medic pentru o evaluare completă a bolii lor, inclusiv a complicaţiilor asociate, cum sunt cele cardiovasculare. De Ziua Mondială a Inimii mă alătur apelului profesioniştilor şi mă adresez tuturor pacienţilor care trăiesc cu diabet zaharat tip 2 să meargă la medic şi să lupte pentru controlul diabetului şi complicaţiilor asociate, dintre care cele cardiovasculare sunt deosebit de importante", a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, conform aceleiaşi surse. AGERPRES