Gabriela Firea, la Antena 3: Soluția pentru alegeri este crearea unui nou USL!
Gabriela Firea: Soluția pentru alegeri este crearea unui nou USL! „Dacă la europarlamentare se obținea un scor foarte bun, de peste 40%, automat se mergea pe varianta clasică - președintele partidului să fie candidatul propriu. Soluția este de a crea o alternativă la ceea ce este acum la Palatul Cotroceni, un nou USL, să-i spunem, o alianță electorală pentru prezidențiale, dar și locale și parlamentare între PSD, ALDE și Pro România, cu cel mai bine plasat candidat.”, a declarat duminică seara, la Antena 3, Gabriela Firea.
Gabriela Firea a declarat, duminică, la "Subiectiv", că nu există un dialog real în ședințele PSD. Vicepreședintele PSD propune crearea unei alianțe între PSD, ALDE și Pro România pentru următoarele alegeri: prezidențiale, locale și parlamentare.
Iată principale declarații:
- Cred că este de lămurit că teoretic și la modul ideal ar fi bine sa avem în CEx un dialog real și o discuție la finalul căreia să fim convinși că nu a fost o dezbatere de fațadă, să fim convinși că am spus tot cea ce am gândit și am luat decizia cea mai bună. Dar câtă vreme în cadrul CEx subiectele doar se pipăie pe deasupra, doar se ating, iar toate celelalte comunicări importante se fac între CEx-uri direct sau indirect de către unii comunicatori precum și de unii analiști care sunt într-o relație de prieteni cu actuala conducere este normal dacă ne simțim lezați, și eu una mă simt, să reacționăm.
- Nu putem să așteptăm să fim convocați la o nouă ședință la care de asemenea să mimăm un dialog deschis, dar în care de fapt temele să fie stabilite de la tribună iar noi cei din sală să facem figurație.
- Dacă la europarlamentare se obținea un scor foarte bun, de peste 40%, automat se mergea pe varianta clasică - președintele partidului să fie candidatul propriu. Soluția este de a crea o alternativă la ceea ce este acum la Palatul Cotroceni, un nou USL, să-i spunem, o alianță electorală pentru prezidențiale, dar și locale și parlamentare între PSD, ALDE și Pro România, cu cel mai bine plasat candidat.
- Nimeni nu spune să fie X sau Y, dar noi nu am făcut nici măcar un exercițiu de imaginație să intrăm pe o bază serioasă în această campanie electorală pe o alianță.
- Nu eu l-am scos pe Călin Popescu Tăriceanu din cărți. Premierul, care este și președintele partidului, a propus colegilor, s-a dat un vot pentru candidat PSD și s-a stabilit, e adevărat, la insistențele mele și ale altor colegi, să reluăm un dialog cinstit cu ALDE și Pro România și să nu mimăm dialogul.
- Dacă marți, la CEx, ni se indică celor care dorim să mergem undeva anume să depundem o candidatură, la un ghișeu unic pentru predarea CV-urilor de candidatură, cu siguranță voi face aceasta înscriere.
- Voi propune CEx să fie un vot secret, pentru că este un vot în legătură cu persoanele. Președintele partidului, care este și premier, ar putea să acționeze niște butoane și să pedepsească organizațiile care nu ar vota cu domnia sa. Congresul trebuie să fie cel care definește candidatul și îl validează și nu Comitetul Executiv.