Gabriel Sandu, în dosarul Microsoft: Am fost cel mai prost ministru din istoria României
Fostul ministru Gabriel Sandu a declarat luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că perioada în care s-au desfășurat faptele de care este acuzat de procurorii DNA a fost cea mai proastă din viața sa și și-a exprimat regretul în ceea ce privește activitatea sa ca ministru.
"Fac politică din '99, am făcut campanii electorale cu Gheorghe Ștefan și am ajuns la PDL. A fost cea mai proastă perioadă din viața mea. Am fost cel mai prost ministru din istoria României. Am stabilit cu Cocoș să finanțăm cu două milioane de euro campania PDL, dar și prezidențialele, iar cu Ștefan altă înțelegere, tot cu două milioane euro", a spus Sandu.
El a povestit că ministerul era dator cu licențele din 2006, fiind o situație dificilă, iar 57 milioane de dolari trebuiau plătiți pentru perioada 2006 — 2008.
"Claudiu Florică era în minister din două în două zile. Cocoș m-a chemat la el să dau o hotărâre de guvern. Mi-a spus că trebuie să închid contractul cu Microsoft și trebuie să mă văd cu Florică. (...) Am discutat cu Florică, dar le-am propus licitație internațională și 50 de mii de ore de consultanță. Au spus că nu pot face asta din punct de vedere financiar. Au venit, prima dată, cu toți ambasadorii și prim-vicepreședintele Microsoft America. Ulterior propunerii mele am fost sunat de Cocoș, care mi-a zis să nu mă port atât de dur cu Florică și că ar trebui să accept termenii", a mai arătat fostul ministru.
El a precizat că și Gheorghe Ștefan i-a spus că trebuie să se întâlnească cu Cocos, care are impresia că îi pune bețe în roate atât lui, cât și lui Florică.
"Ștefan mi-a comunicat că partidul este supărat că nu contribuim la campania electorală. Florică ar fi trebuit să plătească o anumită sumă pentru partid. Am acceptat înțelegerea pentru că trebuia să aduc bani la partid. Comisionul ce mi se cuvenea urma să fie redirecționat către partid. (...) Nu am primit niciodată nicio sumă de bani, doar ce s-a plătit pentru finanțarea campaniei electorale", a mai spus Gabriel Sandu.
Instanța supremă a stabilit următorul termen al procesului pentru data de 3 noiembrie, când urmează să fie audiat Gheorghe Ștefan.
Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Nicolae Dumitru și-au recunoscut faptele în dosarul Microsoft, luni, în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce Gheorghe Ștefan a negat acuzațiile.
Cei trei doresc să beneficieze de procedura simplificată, în care pedeapsa este redusă cu o treime dacă inculpații recunosc faptele așa cum sunt expuse în rechizitoriul întocmit de procurori.
Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.
Astfel, susțin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de cel real, având la bază un necesar nefundamentat.
"La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 — 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României", preciza DNA.
Astfel, în primăvara anului 2009, a avut loc o întrevedere între Cocoș, Ștefan, Sandu și alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
"În cursul procedurii de achiziție, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoș a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu — 2.700.000 euro și 1.800.000 euro, Gheorghe Ștefan — 4.000.000 euro, Dorin Cocoș — 9.000.000 euro. Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecință, la 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare", potrivit procurorilor. AGERPRES