Un cunoscut medic psihiatru din România a prezentat o analiză obiectivă a ritmului în care se vaccinează în România şi a explicat de ce nu combatem eficient răspândirea virusului în comunitate. Gabriel Diaconu este de părere că nu avem specialişti buni în modelare matematică.

Gabriel Diaconu a prezentat pe pagina sa de socializare motivele pentru care stau la baza fragilităţii campaniei de vaccinare în România, dar şi de ce este important să avem specialişti care, pe baza unui model matematic, să ajute la distribuirea vaccinului astfel încât virusul să fie combătut eficient:

Redăm integral mesajul postat de medicul psihiatru:

Primul pe ţară, al doilea pe judeţ

Aforismul nu îmi aparţine. E o expresie folosită dibaci de cei de la Morning Glory, dar care se potriveşte mănuşă ritmului în care vaccinăm anti-COVID.

Fac parte dintre aceia care au sprijinit, sprijină şi vor continua să încurajeze campania de imunizare împotriva noului coronavirus. Nu-i un secret, nici o bombare a pieptului. E ceva firesc, şi ar trebui – în opinia mea – ca tot corpul medical să facă acelaşi lucru.

Folosirea voioasă a clasamentului/ clasamentelor pentru a evidenţia progresul campaniei are şi ea sensul ei, în discursul public. Doar că îmi pare, dintr-o perspectivă sobră, personală, foarte înşelătoare.

În primul rând că boala asta nu are graniţe. Nu suntem la olimpiada bolilor infecţioase şi nici la treierat siringi. Suntem într-o competiţie cu noi înşine, nicidecum cu Franţa, Spania sau Germania, cu Italia sau cu Portugalia. Urcăm un munte personal, nu unul interpersonal.

Avem de acoperit cât mai repede, şi mai bine, ocrotirea românilor şi chiar şi atunci (când va fi ”atunci”) nu vom avea o pace definitivă a minţii.

Se zice că vara să îţi faci sanie, şi iarna car. Mecanismul de achiziţie, distribuţie şi apoi inoculare s-au făcut graţie CNCAV cu o bună (deşi perfectibilă) performanţă până acum.

De departe ce-mi pare cel mai fragil este faptul că a) n-avem un algoritm corect privind listele de aşteptare, b) n-avem predictibilitate, astfel că periodic apar strangulări (şi unde apar strangulări sigur vor apărea şi perioade de stagnare), respectiv c) n-avem un model matematic clar prin care distribuim vaccinul astfel încât să combatem eficient răspândirea virusului în comunitate.

Sunt zonele obscure care ne fac rău, şi lipsa unui aparat cu minţi lucide.

Încă de la începutul crizei COVID, în România, a devenit evident că aparatul de stat NU are specialişti buni în modelare matematică.

Efortul societăţii civile, absolut voluntar, a făcut ca România să poată calcula R0 pentru coronavirus abia în vara anului trecut (prin colaborarea dintre Dragos Vana şi Valentin Pârvu, dar şi cei din comunitatea geospatial).

Şi în prezent guvernul se ţine cu dinţii de datele colectate, şi deşi ele sunt, potrivit legii, în transparenţă şi ar putea fi reglementată folosirea lor (astfel ca cele mai bune minţi să facă cele mai bune lucruri), România ţine mai mult la aparenţe decât la sănătate. Schimbatu-s-au miniştrii, dar nu şi ministerul.

Nu mai vorbesc de impactul vaccinării în populaţie, încă imposibil de modulat sau modelat statistic. E ridicol, şi tipic dâmboviţean, că unii dintre colegii mei continuă să îşi facă datoria morală în timp ce se ”roagă” de autorităţi să se lase ajutate. Absolut ridicol. Dar obstacolul e – pe de o parte – autoritatea, pe de altă parte ”firmele de casă” care s-au grăbit să ocupe poziţiile vacante.

Vorbim mult de reforma sistemului sanitar. Şi vorbim în van.

Noul coronavirus NU va dispărea curând din România. Nu va dispărea curând de pe mapamond. Foarte puţine boli au putut fi cu adevărat eradicate, iar SARS-CoV-2 este la începutul carierei. Drept urmare conversaţia autentică, deja, trebuie să fie orizontul 2021 – 2024, şi dincolo. Nu avem nicio scuză să nu o facem.

Dezbaterea este, evident, dintr-o perspectivă a sănătăţii publice.

Eu înţeleg că marea şmecherie financiară, momentan, este să ”construim spitale”. Foarte bine, să construim şi spitale, şi dispensare, cabinete, să cumpărăm şi salvări, şi instrumentar. Foarte bine. Să fie de toate. Dar există un lucru foarte greu de cumpărat: capitalul uman, şi alcătuirea tehnico-tactică de criză.

Alcătuirea tehnico-tactică de criză se face prin reunirea forţelor inteligente, într-o comunitate. Instituţiile noastre de forţă sanitare sunt fracturate, măcinate de ciuperca asta perversă a corupţiei şi imposturii. Colcăie, pe româneşte, paraziţii ca limbricii în burta pruncului. E un peisaj respingător.

Concursurile sunt viciate. Licitaţiile sunt viciate. Prezentarea de proiecte este şi ea viciată, pe câtă vreme înseşi ministerele de resort fac speculă cu bani europeni, şi de multe ori sifonează ele însele sume impresionante.

De ce-am putut, în primul an de pandemie, să ne purtăm mai bine decât o facem într-al doilea? Simplu spus, de frică. De frică, lighioanele politice care populează CJ-uri, DSP-uri, SJA-uri şi, da, inclusiv ISU s-au dat la o parte, o perioadă. Mai mult, mulţi oameni inimoşi din zona corporatistă şi societate civilă au venit să dea o mână de ajutor.

România secolului XXI a suplinit România anilor 80. Dar n-o poate trage spre prezent, câtă vreme acea Românie împietrită rămâne, totuşi, majoritară.

Nu e nimic mai periculos decât momentul când oferi o gură de oxigen celui care se îneacă. Între timp nu l-ai învăţat să înoate, nu i-ai dat nişte coordonate, continuă să se agaţe de-un colac care se dezumflă şi tu eşti conştient că n-ai resurse infinite de oxigen.

Marea minciună este că vaccinarea va încheia criza.

Vaccinarea nu va încheia criza, cât va ajuta oamenii în faţa virusului şi a bolii. Ce ne-a făcut vulnerabili, încă de la început, e încă acolo, monstruos şi nerezolvat. Năravurile nu se schimbă prin inoculare, sau ARN mesager. Sunt tot acolo.

Vaccinarea anti-COVID va intra în rutina anuală a fiecărei ţări, deci şi România.

Iar o ţară nu devine, nu evoluează, nu progresează pe bază de slogan sau lozincă. Schimbarea profundă ţine de asimilarea unor practici noi, a unor noi deprinderi.

Ce-a făcut, practic, statul român în 2020 – 2021 a fost să copieze de pe foaia altuia la examen. Un stat plin de impostori cu diplome obţinute în fals, dar şi cu funcţionari fără de pregătire s-a văzut la oglindă, şi apoi a şoptit ”dă şi mie”. Deocamdată a trecut un hop, dar sesiunea e încă în plină desfăşurare. Nu poţi să minţi pe toată lumea, la nesfârşit, spunea Abraham Lincoln. Dar Lincoln nu-i ştiuse pe români.

Concluzia sper că este, deja, evidentă. Dacă actuala administraţie nu seduce, şi nu seduce repede, cele mai bune

minţi în domeniul sănătăţii publice, al modelărilor avansate, dacă nu ne punem şansa în mâinile profesioniştilor adevăraţi, n-are cum să ne fie bine. Unii încă sunt aici, alţii trebuie cooptaţi din ţările lor de destinaţie. Singurul nostru atu rămâne acela că, oricât ar fi românii de scârbiţi de România ”cea care este”, e în sângele nostru să ne iubim ţara, poate mai mult ca alte popoare. Că e din nostalgie, că e din cultura predominant rurală, că e din înclinaţia noastră genetică, oricât am fi de supăraţi pe România tot o să o ajutăm când e la greu. Dar trebuie să ne lase şi România să o ajutăm.

Cârcoteala asta sinistră cu ”funcţii la stat” trebuie să înceteze. Sincer, nu vrea nimeni funcţii la stat dintre cei care au reuşit în viaţă pe propriile forţe, în mediul privat. Statul român pute, şi dă prost pe rezumatul profesional. Dar dacă laşi măcar o interfaţă privind schimbul de experienţă, dacă chiar investeşti în acele agenţii de transfer al cunoaşterii şi cunoştinţelor, roadele se vor vedea.

Dar, însă, aici, rămâne un mare ”dar”...

#medicinromania #COVID19

Distribuie Distribuie Comentarii