Gabriel Apostol, judecătorul „bătăuş“ din Piteşti, a convins juriul „MasterChef“ cu un preparat personalizat
Judecătorul Gabriel Apostol, renumit pentru scandalurile de violenţă în care a fost implicat la finele anului trecut, a venit la „MasterChef“ pentru a-i demonstra soţiei, de care, în prezent, este despărţit, că poate obţine şorţul.
Şeful Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti a fost implicat, la sfârşitul anului trecut, în două incidente. În luna octombrie bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat că a fost agresat de doi poliţişti , dar ulterior martorii au declarat că judecătorul i-ar fi provocat pe aceştia, jignindu-i.
O lună mai târziu, în noiembrie, Apostol a fost protagonistul unui nou conflict, angajaţii şi agenţii de pază ai unui magazin din Piteşti cerând intervenţia Poliţiei. Agenţii de pază l-au scos pe bărbat din magazin, după mai multe schimburi de replici, iar în momentul în care a plecat din parcarea magazinului, judecătorul a luat pe capota autoturismului un angajat al magazinului , care nu a fost rănit însă.
Gătitul, o refulare pentru un judecător
Însuşi Gabriel Apostol a recunoscut că a fost şi este în continuare un copil-problemă. „M-a crescut bunica şi biata femeie trebuia să mă lege de pat pentru a-şi putea face treburile“.
De această dată, Apostol a reuşit să-şi menţină calmul, ba chiar a convins juriul cu un preparat personalizat: „paste a la Gabon“, Gabon fiind porecla lui.
„Pastele a la Gabron“, preparate de judecătorul Gabriel Apostol FOTO Pro TV
Deşi este renumit ca fiind iute la mânie, Apostol a venit la concurs cu şoricelul Ratatouille din desenul animat preferat al uneia dintre cele două fetiţe ale sale. Întrebat cu ce se ocupă, acesta a ţinut să precizeze că „judecă infractori şi borfaşi, pe care îi bagă la pârnaie“.
„Toată mizeria societăţii pe acolo trece, iar pentru mine gătitul este o refulare“, a declarat judecătorul.
Şi chiar dacă Sorin Bontea nu a fost impresionat, ceilalţi doi membri ai juriului i-au acordat votul de încredere. „Din cauza faptului că am mâncat paste mult mai nasoale prin restaurante din partea mea ai un Da“, şi-a motivat Cătălin Scărlătescu alegerea.
Judecătorul „bătăuş“ i-a asigurat pe cei trei chefi că nu le va părea rău pentru alegerea făcută.
Zece ani trăiţi în bucătăria unui restaurant italienesc
Printre aspiranţii la titlul de MasterChef a fost şi Malya Bucci, o tânără în vârstă de 22 de ani, studentă la Facultatea de Litere. Jumătate italiancă, jumătate româncă, tânăra susţine că lucrează în restaurantul familiei de la vârsta de 12 ani şi că prin acest concurs vrea să-i demonstreze tatălui că este capabilă să gătească.
„Tatăl meu a fost mereu exigent şi a fost şi reticent când i-am spus că voi participa la «MasterChef», aşa că am vrut să-i demonstrez că pot. Dacă pot face faţă lucrurilor pe care le spune tatăl meu, chefii sunt floare la ureche“ , a declarat încrezătoare Malya.
Aceasta a pregătit creveţi în parfum de lămâie şi orez cu dovlecei şi sos de şofran. „Ai trei creveţi şi un moţ pe orez. Felicitări. De zece ani trăieşti practic într-un restaurant şi în atâţia ani nu ai reuşit să găteşti mai mult“, a spus în mod ironic Sorin Bontea, care nu a considerat că studenta merită să primească şorţul.
Malya Bucci nu l-a convins pe Sorin Bontea, dar a mers totuşi mai departe, obţinând voturile celorlalţi doi membri ai juriului FOTO Pro TV
Motivând că vrea să fure meserie şi precizând că ştie şi poate mai mult de atât, Malya a reuşit să-i convingă pe ceilalţi doi membri ai juriului că merită să meargă mai departe.
„E tânără, a gătit ceva, şi-a dat silinţa“, a comentat Cătălin Scărlătescu, înmânându-i şorţul.
Absolventul de teologie poartă şorţul „MasterChef“
Marian Grama are 32 de ani şi este şomer, iar în timpul liber cântă la Biserică, fiind licenţiat în teologie. Grama a povestit că a fost nevoit să crească într-un orfelinat, căci familia lui era numeroasă şi cu venituri precare.
„Am fugit din centrul de plasament, am păscut vaci, oi, am stat la diferite familii, am fost bătut, dar am vrut să-mi depăşesc condiţia. Gătesc de la 13 ani din necesitate, am gătit la o mănăstire pentru peste 100 de persoane“, a povestit şomerul.
Marian Grama a convins juriul cu o supă cremă de conopidă FOTO Pro TV
Chiar dacă supa cremă de conopidă cu bacon şi crutoane a fost catalogată drept „un terci“ şi nu a impresionat juriul cu aspectul său, a cucerit cu gustul, Marian Grama convingându-i pe cei trei chefi că poate evolua.
„Sunt la fel de fericit ca atunci când soţia mi-a acceptat cererea în căsătorie“, a spus concurentul după ce a auzit verdictul juriului.
„Pe cât erau amorurile de exotice, aşa erau şi mâncărurile“
Alexandru Antonio Colceriu, în vârstă de 52 de ani, este producător agricol, dar în trecut a lucrat în Elveţia, la căile ferate. A călătorit prin aproape toată Asia şi a deprins arta gastronomiei thailandeze, reuşind să impresioneze juriul cu un curry thailandez de pui.
„Pe cât erau amorurile de exotice, aşa erau şi mâncărurile. Pentru mine, gătitul este o artă, dar şi un stil de viaţă“, a mărturisit concurentul.
Alexandru Colceriu a impresionat juriul cu un curry thailandez FOTO Pro TV
„Este pentru prima dată când sunt la «MasterChef» şi pot mânca ceva iute, pentru că nu este doar senzaţia de iute, este parfumat. Nu am nimic de reproşat“, i-a spus Florin Dumitrescu.
„Nu eşti 100% thailandez în farfurie, dar este foarte aproape de ce am mâncat eu în pieţele lor“, a declarat la rândul lui Cătălin Scărlătescu.
„Este ceva senzaţional“, a punctat Sorin Bontea.
„Atacul“ cuişoarelor
Doi dintre bucătarii aspiranţi au folosit din plin cuişoarele în preparatele lor, iar Cătălin Scărlătescu, unul dintre membrii juriului, a avut o reacţie „pe măsură“.
„Nu suport cuişoarele. Am o problemă cu ele încă din copilărie. Îmi amintesc că o bătrână care lucrase că asistentă în război ne-a învăţat să mestecăm cuişoare dacă avem dureri de dinţi, pentru că aroma lor puternică îţi amorţea gingiile. Ei bine, cred că eu am făcut exces de cuişoare la un moment dat şi am dezvoltat un soi de alergie la acest condiment, mai ales atunci când este folosit în exces. Simt că-mi ia foc capul“, a mărturisit acesta.
Un preparat „rupt“ dintr-o fotografie
Un alt preparat foarte apreciat de juriul exigent a fost supa cremă de sfeclă roşie a unei programatoare. Aceasta a dezvăluit că a văzut preparatul într-o fotografie şi s-a gândit să încerce reţeta, fiind convinsă că o va ajuta să obţină şorţul.
Juriul a fost de-a dreptul impresionat de preparatul simplu al uneia dintre aspirantele la titlul de MasterChef FOTO Pro TV
Şi a avut dreptate, căci cei trei membri ai juriului au aplaudat-o, au felicitat-o şi au oferit-o drept exemplu pentru ceilalţi concurenţi.
„Aţi văzut farfuria ei? Asta aşteptăm şi de la voi“, le-a spus celorlalţi participanţi Cătălin Scărlătescu.
Pensionarul curajos care a impresionat juriul
La 77 de ani, Gheorghe Voicu i-a impresionat pe cei trei chefi FOTO Pro TV
Gheorghe Voicu este un fost cercetător ştiinţific şi patron de firmă, cu o mare pasiune pentru artă, în toate formele ei. La vârsta de 77 de ani, concurentul s-a prezentat în faţa juriului cu un preparat care i-a adus numai cuvinte de laudă: somon la cuptor cu crustă dulce-iute, cu muştar dijon, zahăr brun şi fulgi de migdale, servit alături de o salată de zucchini.
Somon la cuptor cu crustă dulce-iute şi salata de zucchini FOTO Pro TV
„Sunteţi cam singurul din România care la vârsta aceasta mănâncă dovlecei cruzi. Şi mie îmi plac, sunt extraordinari“, l-a felicitat Florin Dumitrescu.
„Am fost un curajos toată viaţa. Până la 60 de ani am schiat, până la 70 am umblat pe munţi, cu rucsacul în spate şi încă mai merg pe bicicletă. Acum, mai încerc o luptă“, le-a spus concurentul celor trei mebri ai juriului, după ce i-a fost oferit şorţul.
Sursa: adevarul.ro