G7: Donald Trump declară că nu doreşte schimbarea regimului în Iran
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că el doreşte să vadă un Iran puternic şi nu caută o schimbare a regimului la Teheran, adăugând că modul în care sunt obligaţi să trăiască iranienii este inacceptabil, potrivit Reuters şi AFP.
'Nu căutăm schimbarea regimului' la Teheran, dar 'vrem un Iran din nou bogat' şi să nu fie 'nuclear', a subliniat Donald Trump.
Vorbind cu presa în marja summitului celor mai industrializate şapte ţări ale lumii, Trump a spus că nu a fost surprins de faptul că Franţa l-a invitat pe ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif pentru discuţii duminică în cadrul reuniunii G7 la Biarritz.
Donald Trump a declarat că i-a spus lui Emmanuel Macron: 'Dă-i drumul!' atunci când preşedintele francez l-a anunţat despre vizita surpriză a ministrului de externe iranian, potrivit AFP. Emmanuel Macron 'mi-a cerut acordul. I-am spus, dacă asta vrei tu, dă-i drumul!', a spus Trump în faţa presei, insistând: 'Ştiam despre tot ceea ce a făcut şi am aprobat'.
Cu toate acestea, liderul american a spus că nu a dorit să se întâlnească personal cu şeful diplomaţiei iraniene, apreciind că este prematur pentru o astfel de întrevedere, în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Teheran sunt extrem de tensionate în urma denunţării acordului internaţional nuclear asupra Iranului de către Donald Trump.
Preşedinţia franceză a asigurat duminică seara că i-a informat dinainte atât pe americani, cât şi alte ţări europene despre vizita lui Zarif, care s-a întâlnit cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian şi cu ministrul economiei Bruno Le Maire, înainte de a se întâlni cu Emmanuel Macron la primăria din Biarritz.
Această vizită a fost efectuată 'în acord' cu Statele Unite, a afirmat Palatul Elysee, citat de AFP. AGERPRES