Furtuna din Mangalia, de la sfârșitul lunii august, a doborât recordul național de precipitații înregistrate în 24 de ore
Furtuna din 30-31 august, înregistrată în zona Constanța-Mangalia, a consemnat un record național în ceea ce înseamnă cantitatea de precipitații din 24 de ore.
A fost depășită cantitatea maximă absolută de precipitații pe țară Foto: Meteoplus/Facebook
Potrivit unei caracterizări climatologice a Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), ploaia căzută la Mangalia a stabilit un nou record pentru cea mai mare cantitate de precipitații înregistrată în 24 de ore în țară.
La sfârșitul lunii august 2024, pe litoralul sudic al țării, s-a produs un eveniment pluviometric deosebit, rezultat în urma dezvoltării unui ciclon extratropical în vestul bazinului Mării Negre, favorizat de temperaturile ridicate înregistrate la suprafața apei și de izolarea unui nucleu de aer rece în altitudine.
Astfel, la Mangalia, din totalul lunar de precipitații (343,6 mm), în numai două zile, respectiv în 30 - 31 august, s-au înregistrat 318,9 mm (circa 93% din totalul lunar). Trebuie menționat că la Mangalia, cantitatea lunară de precipitații, medie multianuală (între 1991 – 2020), este de numai 31,6 mm, iar cantitatea lunară maximă absolută înregistrată anterior acestui an a fost de 159,1 mm, în anul 1947, arată caracterizarea climatologică a ANM.
„Cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 234,7 mm și s-a înregistrat tot la stația meteo Mangalia. Astfel, a fost depășită cantitatea maximă absolută pe țară înregistrată în 24 de ore, respectiv 224,0 mm (Drobeta-Turnu Severin, 12 iulie 1999).”, arată analiza ANM.
La Mangalia, cea mai mare cantitate acumulată într-un interval de 10 minute s-a înregistrat la sfârșitul zilei de 30 august, aceasta având valoarea de 25,3 mm. Caracterul extrem al acestei ploi este evidențiat și de intensitatea sa maximă din acel interval, care a avut valoarea de 2,5 mm/min, corespunzătoare unei perioade de revenire de 38 de ani.
Meteorologii au caracterizat luna august 2024 ca fiind una cu „manifestări severe ale vremii, pe fondul instabilității atmosferice accentuate”. Astfel, pe parcursul lunii s-au înregistrat și căderi de grindină, preponderent în Muntenia, Oltenia și Transilvania.
Cele mai multe cazuri de grindină au fost raportate în județul Călărași, iar cel mai mare diametru maxim al greloanelor de grindină a fost de 4,0 cm fiind raportat în localitatea Luica (Călărași). Grindină de mari dimensiuni, de 3,0 – 3,5 cm, a fost înregistrată și în județul Alba, în localitățile Ampoița și Meteș (comuna Meteș).
Sursa: adevarul.ro