Furnizarea de muniţii cu fragmentaţie Ucrainei este „examinată activ“, anunţă Casa Albă

Furnizarea de muniţii cu fragmentaţie Ucrainei este „examinată activ“, anunţă Casa Albă

Administraţia preşedintelui american Joe Biden încă analizează dacă să ofere Ucrainei muniţii cu fragmentaţie, a declarat presei joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, citat de Reuters.

Casa Albă FOTO: Shutterstock

Casa Albă FOTO: Shutterstock

Ideea de a furniza Ucrainei muniţii cu fragmentaţie pentru a le folosi în războiul cu Rusia este "examinată activ", dar deocamdată Washingtonul nu are de făcut niciun anunţ concret cu privire la aceasta, a spus acelaşi purtător de cuvânt.

Ziarul New York Times sugerase mai devreme joi că administraţia preşedintelui Biden urma să confirme în cursul zilei furnizarea unor astfel de muniţii pentru armata ucraineană, care a lansat în urmă cu o lună o contraofensivă pentru eliberarea teritoriilor ocupate de trupele ruse, dar care până în prezent a înregistrat doar înaintări minore, scrie Agerpres.

Washingtonul nu a aprobat deocamdată furnizarea de muniţii cu fragmentaţie Ucrainei din cauza restricţiilor Congresului şi îngrijorărilor din rândul aliaţilor, dar Kievul a insistat pe lângă responsabilii americani să dea undă verde acestor livrări.

Interzise de mai mult de 120 de ţări, muniţiile cu fragmentaţie eliberează un mare număr de submuniţii de mici dimensiuni care pot ucide nediscriminatoriu pe o zonă extinsă, fiind astfel o ameninţare pentru populaţia civilă.

Atât Rusia cât şi Ucraina au folosit astfel de muniţii în războiul lor aflat în desfăşurare, omorând numeroşi civili, a avertizat tot joi Human Rights Watch, care a cerut SUA să nu livreze muniţii de acest fel Kievului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri