Funeraliile Reginei: oamenii așteaptă la o coadă de 8 kilometri pentru omagii | 3 stații de metrou vor fi închise la Londra

Funeraliile Reginei: oamenii așteaptă la o coadă de 8 kilometri pentru omagii | 3 stații de metrou vor fi închise la Londra

Regele Charles al III- lea şi regina consoartă se deplasează vineri în Ţara Galilor, încheind astfel turneul lor în cele patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit (Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor). În cursul serii de vineri, toţi cei patru copiii al Reginei Elisabeta a II-a, inclusiv regele Charles, se reunesc la Westminster Hall, pentru ''un priveghi princiar''. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu suveranei britanice o pot face până în ziua funeraliilor, 19 septembrie, la 5:30 GMT. Accesul este permis 24 de ore pe zi.

 Oameni care așteaptă la cozi kilometrice pentru a aduce un omagiu Reginei FOTO Profimedia

Oameni care așteaptă la cozi kilometrice pentru a aduce un omagiu Reginei FOTO Profimedia

Vineri, sicriul Reginei va rămâne pentru a doua zi în Westminster Hall. Mii de oameni sunt aşteptaţi pentru a-i aduce un omagiu Reginei, coada din timpul nopţii fiind de aproape 8 kilometri, relatează BBC.

Londra închide staţiile centrale de metrou în timpul funeraliilor

Trei staţii de metrou din centrul Londrei vor fi închise în cea mai mare parte a dimineţii de luni 19 septembrie, când vor avea loc funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, a anunţat vineri Transport for London (Tfl), scrie Agerpres .

Compania care gestionează reţeaua de transport public din capitală a precizat că închiderea staţiilor Westminster, St James's Park şi Hyde Park Corner se va face pentru a evita aglomeraţia celor care se deplasează în apropierea Westminster Abbey, unde va avea loc serviciul religios.

Agenţia a precizat că intenţionează să redeschidă staţiile afectate după încheierea funeraliilor pentru a ajuta oamenii să părăsească zona.

Staţia Green Park va permite plecări cu metroul doar între orele 9:00 GMT şi 19:00 GMT, a precizat Tfl.

În plus, este de aşteptat ca multe autobuze care circulă în mod normal prin centrul capitalei să fie deviate luni dimineaţă din cauza drumurilor izolate şi a zonelor închise publicului.

Transport for London a precizat, de asemenea, că autobuzele vor opri ''dacă este sigur şi practic'' şi îşi vor opri motoarele în timpul minutului de reculegere programat duminică seara la ora 19.00 GMT şi în timpul celor două minute de reculegere de luni la ora 10.55 GMT, la finalul funeraliilor de stat

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron