Funcționarii statului, mână în mână cu angajații din azilele groazei
O parte din funcționarii care lucrau la instituțiile cu atribuții în domeniul asistenței sociale au acoperit abuzurile pe care le făceau unii din angajații dela azilele groazei, potrivit referatului de arestare al procurorilor DIICTOT.
Autoritățile au intervenit doar în această săptămână FOTO Arhivă
Potrivit ziarului „ Libertatea ”, care citează din referatul DIICOT, controalele în centre erau anunțate în prealabil iar funcționarii îi învățau pe angajați cum să se acopere în documente. DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3, DGASPC Sector 6, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov sunt instituțiile care au sprijinit gruparea infracțională, potrivit referatului procurorilor. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sunt aparatele centrale în subordinea cărora lucrau funcționarii care au partizanat cu proprietarii căminelor groazei.
Majoritatea celor care ajungeau în căminele de bătrâni deținute de Ștefan Godei erau persoane vulnerabile, de multe ori în vârstă. „DGASPC-urile îi livrau „clienți” lui Godei, ocolind cadrul legal, arată procurorii DIICOT. Bolnavi cu afecțiuni psihice grave, fără discernământ, erau internați în centrele deținute de Godei pentru că centrele statului nu mai aveau spații de cazare. Potrivit legii, ar fi trebuit organizate licitații în urma cărora proprietarii de cămine private să își adjudece beneficiari. În cazul lui Godei, căminele au fost suprapopulate cu persoane din sistemul de protecție socială fără nicio licitație. Pentru fiecare beneficiar, lunar statul plătea sume consistente”, arată sursa citată.
Într-un an și jumătate, statul a plătit către căminele deținute de Godei circa 800.000 de euro. DGASPC Sector 3 a plătit în conturile Asociației „Sf Gabriel cel Viteaz” 2,5 milioane lei, DGASPC Ilfov 1,17 milioane lei, iar DGASPC Sector 6 suma de aproximativ 35.000 de lei.
Sursa citată arată relațiile între Godei și unii dintre cei de la DGASPC-uri. Șeful serviciului management de caz și monitorizare servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități de la DGASPC, Andrei Răzvan Țicu, era prieten cu Godei, potrivit DIICOT. În momentul în care Țicu primea solicitări de la poliție sau instituții ale statului, Țicu se sfătuia cu Godei cum să răspundă.
Alertați privind controalele
O atitudine binevoitoare față de Godei o aveau și unii angajați de la DGASPC Sector 3, într-un caz acesta fiind anunțat din timp de un control care urma să aibă loc. Așadar, deținătorul căminelor era alertat chiar de cei care făceau controlalele de monitorizare.
„La rândul lor, funcționarii AJPIS Ilfov, instituție care potrivit legii efectuează controale în vederea acreditării și licențierii centrelor de îngrijire și asistență persoane cu dizabilități l-au protejat pe Ștefan Godei. Funcționarii acestei instituții, arată datele din dosarul DIICOT, nu au efectuat niciun control inopinat, toate verificările fiind anunțate în prealabil lui Ștefan Godei. Acesta își punea angajații în alertă, cerându-le să facă peste tot curățenie, iar beneficiarii să fie spălați și ”îmbrăcați giugiuc””, mai arată Libertatea.
Interceptările făcute de procurorii DIICOT scot în evidență faptul că bătrânii din azilele groaze nu sufereau doar de înfometare, agresiuni fizice și batjocură, ci rămâneau și fără pensii sau apartamente. Peste 3,7 milioane de lei ar fi câștigat din afacerea cu azilele groazei Ștefan Godei, liderul și coordonatorul grupului, spun procurorii DIICOT.
Duminică urmează să fie o ședință a premierului cu mai mulți miniștri și șefi de instituții, fiind discutată tema azilelor pentru bătrâni.
Sursa: adevarul.ro