Fum şi miros de plastic ars în segmentul rusesc al ISS; echipajul, în siguranţă (Roscosmos)

Fum şi miros de plastic ars în segmentul rusesc al ISS; echipajul, în siguranţă (Roscosmos)

Fum şi miros de plastic ars au fost detectate joi în segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a informat agenţia spaţială rusă Roscosmos, care a asigurat că echipajul se află în siguranţă şi că ieşirea în spaţiu va avea loc conform programării, relatează AFP.

"Pe 9 septembrie la 04:55 ora Moscovei, un detector de fum s-a declanşat pe modulul Zvezda, segmentul rusesc al ISS, în timpul schimbării automate a bateriei, iar alarma a pornit", se arată în comunicat difuzat de Roscosmos.

Agenţia spaţială rusă a precizat că a fost utilizat un filtru de aer pentru a elimina eventuala poluare provocată de degajarea de fum şi că echipajul de la bord şi-a continuat programul.

"Toate sistemele funcţionează normal", a asigurat Roscosmos, care a precizat că echipajul continuă pregătirile pentru ieşirea în spaţiu prevăzută joi după-amiază.

Acest nou incident, ultimul dintr-o lungă serie, intervine după ce compania spaţială rusă însărcinată cu mentenanţa modului rusesc al ISS a considerat, la sfârşitul lunii august, că Zvezda se află la o capacitate de 80% a sistemelor de zbor şi a ajuns"la capătul duratei sale de viaţă".

Potrivit conversaţiilor echipajelor cu comandamentul de pe Terra, difuzate de NASA şi citate de agenţia rusă Ria Novosti, o alarmă s-a declanşat pe modulul rusesc Zvezda iar echipajul a văzut fum şi a simţit un miros neobişnuit.

Astronautul francez Thomas Pesquet, citat de Ria Novosti, a declarat că a simţit miros de plastic ars venit de pe Zvezda şi care a ajuns în segmentul american prin sistemul de ventilaţie al ISS.

Doi cosmonauţi ruşi, Oleg Noviţki şi Piotr Dubrov, urmează să efectueze joi o ieşire extra-modulară pentru a continua lucrările de instalare la noul modul ştiinţific rusesc Nauka, care a andocat la sfârşitul lui iulie la ISS, după 15 ani de întârzieri determinate de dificultăţi tehnice.

Industria spaţială rusă întâmpină numeroase dificultăţi în ultimii ani, în mijlocul unor lansări eşuate şi unor scandaluri de corupţie.

Însă Rusia doreşte să o relanseze cu proiecte ambiţioase, precum propria sa staţie spaţială, sau o bază selenară în colaborare cu China.

Cooperarea cu SUA cunoaşte de asemenea o degradare, pe fondul tensiunilor internaţionale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…