Fuga lui Carlos Ghosn: Doi străini implicaţi în tranzitul ilegal prin Instanbul, susţine Ankara

Fuga lui Carlos Ghosn: Doi străini implicaţi în tranzitul ilegal prin Instanbul, susţine Ankara

Ankara, 4 ian /Agerpres/ - Turcia a anunţat sâmbătă că doi străini au fost implicaţi în tranzitul ilegal prin Istanbul al magnatului decăzut al industriei auto Carlos Ghosn, care s-a produs în timpul fugii sale din Japonia în Liban din ajunul Anului Nou, relatează AFP.

"Există doi străini implicaţi în tranzit", a declarat ministrul turc al justiţiei, Abdulhamit Gul, într-un interviu acordat postului CNN Turk. El nu a furnizat niciun detaliu privind naţionalitatea lor sau rolul exact pe care l-au jucat.

Carlos Ghosn, fost CEO al Renault şi Nissan, a ajuns pe 30 decembrie la Beirut, a doua zi după plecarea sa surpriză din Japonia. El este suspectat că a urcat la bordul unui avion privat pe aeroportul internaţional din Kansai, în apropiere de Osaka, de unde a mers până la Istanbul, iar de aici a plecat spre Beirut la bordul unui alt avion.

Urmărit pentru infracţiuni financiare, el era în arest la domiciliu de la sfârşitul lui aprilie la Tokyo, după 130 de zile petrecute în închisoare. Arestul său la domiciliu prevedea condiţii stricte şi interdicţia de a părăsi ţara în aşteptarea procesului său.

Goshn, un franco-libanezo-brazilian, a dat asigurări joi că şi-a organizat "singur" fuga în Liban, fără a furniza totuşi amănunte.

Turcia a deschis deja o anchetă privind condiţiile în care Ghosn a reuşit să tranziteze capitala economică a Turciei şi s-a interesat în principal de două zboruri considerate suspecte, potrivit agenţiei DHA.

După reţinerea joi, a şapte persoane, printre care patru piloţi, cinci persoane au fost plasate în arest provizoriu, a precizat Gul, menţionând că ancheta parchetului continuă.

Potrivit ministrului, nu a existat nicio solicitare judiciară din partea autorităţilor japoneze în acest caz.

Ancheta se concentrează asupra a două zboruri private, potrivit DHA, unul venit de la Osaka, înmatriculat TC-TSR, şi care a aterizat luni în jurul orei 05.15 (02.15 GMT) pe aeroportul Ataturk, închis pentru zborurile comerciale dar deschis pentru cele de marfă şi private, şi un altul, din aceeaşi zi, un Bombardier Challenger 300 înmatriculat TC-RZA, care a decolat de pe acelaşi aeroport cu destinaţia Beirut, în jurul orei locale 06.00 (03.00 GMT).AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...