Fructul considerat anti-stres natural. Medic nutriționist: „E bun pentru foame, energie, siluetă și pentru starea de bine”
Conține magneziu, potasiu, dar și minerale esențiale pentru buna funcționare a sistemului nervos, cardiovascular, muscular, digestiv și urinar. Este vorba de banana, un anti-stres natural, susține nutriționistul Mihaela Bilic.
„E mai puțin important dacă Alexandru cel Mare sau Marco Polo a adus bananele în Europa. Important este că banana e mai mult decât un fruct, e alimentul de bază pentru milioane de persoane care trăiesc la tropice. Fiind disponibile tot timpul anului, bananele sunt al doilea fruct, după citrice, ca și volum de consum mondial. De ce trebuie sa ne reîmprietenim cu banana, după ce ani de zile am acuzat-o că îngrașă? În primul rând pentru că banana are 100 cal, adică puțin mai mult decât o felie de pâine. Apoi pentru ca e alcalină și nu stimulează apetitul, cum face majoritatea fructelor”, a scris Mihalea Bilic, pe Facebook .
Potrivit dr. Bilic, o banană de 120g are 25g glucide, cu cât e mai necoaptă, cu atât conține mai mult amidon, nu zahăr.
„Și mai important este aportul de magneziu și potasiu, minerale esențiale pentru buna funcționare a sistemului nervos, cardiovascular, muscular, digestiv și urinar. Banana are efect anti-stres, scade tensiunea arterială, colesterolul din sânge și riscul de crampe musculare. Și pentru că are mult fier, o putem numi aliment antianemic”, afirmă nutrițiționistul.
Oferă stare de bine la nivel cerebral
De asemenea, banana este fructul care conține triptofan natural, un precursor de serotonină cu efect de liniștire, dă stare de bine la nivel cerebral.
„Asocierea cu vitamina B6 favorizează sinteza de serotonină și conversia glucidelor în glucoză, cu stabilizarea nivelului glicemiei în sânge. Deci banana calmează și mintea și apetitul! Banana este un fruct ușor de digerat și nu dă alergii, e opțiunea ideală în diversificarea alimentației la sugari, gustarea perfectă pentru copii și sursa de energie pentru sportivi”, explică Mihaela Bilic.
O banană trebuie să fie coaptă nici prea mult, nici prea putin, cu extremitățile verzi și mijlocul galben. Banana necoaptă are avantajul că reglează digestia și tratează diareea, susține dr. Bilic.
„Amidonul și pectinele pe care le conține au efect prebiotic, repară și regenerează intestinul. Este o vorba de un tip special de amidon care nu se poate absorbi, dar ajunge în colon și este folosit ca substrat hrănitor pentru coloniile de bacterii benefice care asigură echilibrul digestiv”, precizează medicul.
Banana mai are un avantaj: este un fruct climateric, care se coace și după ce a fost cules.
„Gradul de coacere nu afectează conținutul caloric, însă modifică indicele glicemic: de la 35, cât are banana verde, crește la 50 pentru banana bine coaptă. Cantitatea de pectine și de amidon rezistent este mai mare în banana verde, gustul este fad și se digeră mai greu. În schimb banana coaptă conține mai mult zahăr, este mai dulce și mai ușor de digerat. Greu de spus care este banana ideală, dar rețineți: banana e bună și pentru foame și pentru energie și pentru siluetă și pentru starea de bine!”, a concluzionat Mihalea Bilic.
Sursa: adevarul.ro