Frontiera dintre Belarus şi Polonia rămâne deschisă vineri, în pofida declaraţiei preşedintelui belarus privind închiderea ei
Frontiera dintre Polonia şi Belarus a rămas deschisă vineri dimineaţa, după ce preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara sa trebuie să-şi închidă frontierele cu Polonia şi Lituania, a anunţat poliţia de frontieră poloneză, informează Reuters.
"Frontiera este deschisă, nu vedem perturbări, nu există timpi de aşteptare şi nu avem semnale că frontiera se va închide", a spus un ofiţer al poliţiei de frontieră sub protecţia anonimatului, în condiţiile în care nu a fost autorizat să discute cu mass-media.
Lukaşenko, ce se confruntă cu săptămâni de proteste în urma unor alegeri prezidenţiale contestate, a declarat joi că Belarus trebuie să-şi închidă frontierele cu Polonia şi Lituania şi să întărească măsurile de control la frontiera cu Ucraina.
La un forum al femeilor desfăşurat joi la Minsk, preşedintele belarus le-a transmis popoarelor din cele trei ţări vecine menţionate: "Opriţi politicienii fără minte, nu-i lăsaţi să declanşeze un război!"
Această declaraţie intervine în timp ce criza politică nu slăbeşte în fosta republică sovietică, confruntată cu o vastă mişcare de contestare populară după alegerile prezidenţiale din 9 august.
Respins de opoziţie, care evocă o consultare trucată, scrutinul a dus la reconfirmarea mandatului lui Aleksandr Lukaşenko aflat la putere din 1994.
Polonia şi Lituania au denunţat aceste alegeri, apreciindu-le drept fraudate, şi au primit mai mulţi opozanţi care au fugit de regimul de la Minsk.AGERPRES