FRF l-a dat în judecată pe Mircea Sandu solicitându-i restituirea sumelor încasate din renta viageră

FRF l-a dat în judecată pe Mircea Sandu solicitându-i restituirea sumelor încasate din renta viageră

Federaţia Română de Fotba (FRF) l-a acţionat în instanţă, la Tribunalul Bucureşti, pe fostul preşedinte Mircea Sandu prin care îi solicită acestuia restituirea sumelor încasate din renta viageră, valoarea de recuperat fiind calculată la 114.736,46 lei, informează www.prosport.ro.

Potrivit sursei citate, suma reprezintă banii încasaţi în cinci luni de Mircea Sandu ca preşedinte de onoare al FRF din renta viageră stabilită de membrii Comitetului Executiv, în şedinţa din 5 martie.

Plângerea a fost depusă la Secţia a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti la 15 octombrie, FRF chemându-l pe Mircea Sandu nu numai în judecată, dar şi "personal la interogatoriu", se arată în materialul publicat de www.prosport.ro .

În suma de 114.736,46 de lei, pe lângă renta viageră intră şi contravaloarea combustibilului, precum şi contravaloarea serviciilor de voce şi date decontate de FRF.

În 5 martie, în dimineaţa dinaintea alegerilor pentru şefia FRF, Mircea Sandu, încă preşedinte în funcţie, a semnat cu Gino Iorgulescu, prim-vicepreşedinte al federaţiei, un contract de rentă viageră. Mircea Sandu a parafat actul în calitate de rentier, iar Iorgulescu, în calitate de reprezentant al federaţiei.

Pachetul de beneficii al lui Mircea Sandu a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale care l-a adus în fruntea FRF pe Răzvan Burleanu. Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal angajat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi.

Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG din 5 martie, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină preşedinte de onoare al FRF.

Ulterior, Sandu a renunţat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină şi la secretară.

Răzvan Burleanu a considerat drept "nesimţit" pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare şi a promis că îl va supune dezbaterii AG. La 28 iunie, Adunarea Generală a FRF a invalidat renta viageră de 50.000 de euro pe an şi celelalte beneficii stabilite pentru Mircea Sandu.

La 8 august, din cauza disensiunilor cu noua conducere a FRF, Mircea Sandu a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte de onoare al forului şi la tote beneficiile pe care i le aducea această postură, conform contractului de rentă viageră.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”