FRF, explicații după ce România a jucat în „orezăria” din Ghencea în Liga Națiunilor

FRF, explicații după ce România a jucat în „orezăria” din Ghencea în Liga Națiunilor

România a învins cu 3-1 Lituania în Liga Națiunilor, jocul tricolorilor fiind influențat de terenul extrem de prost de pe stadionul Steaua. Brazdele și porțiunile cu pământ ale gazonului le-au pus mari probleme elevilor lui Mircea Lucescu, astfel că s-a născut întebarea de ce a fost ales acest teren, în condițiile în care s-a juat pe el din 3 în 3 zile.

Gazonul de pe stadionul Steaua a fost deplorabil. Foto Sportpictures

Gazonul de pe stadionul Steaua a fost deplorabil. Foto Sportpictures

FRF a venit cu o explicație, prin vocea lui Vlad Munteanu, manager operațional în cadrul federației. „Ceea ce trebuie să știm este că UEFA ne obligă cu 60 de zile înainte de startul partidei să anunțăm stadionul pe care jucăm . Din motive evidente, Arena Națională nu putea fi nominalizată și atunci alegi stadionul cel mai apropiat, cu cea mai mare capacitate. Vii după Euro, vrei să oferi posibilitatea cât mai multor suporteri să vină și să se bucure de meci...

În același timp, acum două zile nimeni nu putea să se gândească în ce stare va arăta acest gazon. Ba mai mult, cred că e o problemă generală, văd și «Arcul de Triumf» cu probleme la gazon, văd o problemă și la Cluj Arena după UNTOLD. Cred că fotbalul merită mai mult”, a spus Vlad Munteanu pentru gsp.ro.

Vlad Munteanu: E greu să muți meciurile

Acesta a detaliat: „Și pentru aceste firme de evenimente care produc bani pentru stadioane… Cred că ar trebui un management mult mai bun din perspectiva gazonului, din perspectiva de a avea grijă de el, de a-l monta la timp și alte lucruri care se pot face în acest sens. Fiindcă ați văzut astăzi... Cred că dacă era un gazon mult mai bun, aveam și un joc mult mai spectaculos.

Există un regulament clar pentru organizarea meciurilor. Orice solicitare de a muta meciul poate fi făcută doar cu acordul adversarului . E foarte greu să muți meciurile... Sunt toate televiziunile care produc meciurile, știți foarte bine ce e în spate, nu poți face asta de pe o zi pe alta, implică mult mai mulți participanți în organizarea meciului”, a încheiat Vlad Munteanu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…