French Open, în fața unui scenariu de coșmar: Urmează 34 de zile cu mari emoții
Rafa și Nole, egali și în durere! Cei mai titrați jucători din istoria Grand Slam-urilor, Nadal (36 de ani, 14 ATP) și Djokovici (35 de ani, 1 ATP) suferă la fel de mult, înainte de French Open (28 mai – 11 iunie).
Djokovici a câștigat două trofee la French Open, pe când Nadal deține recordul: 14 titluri, la Paris
Dacă Rafael Nadal a fost scos din circuit, după Australian Open, având doar patru meciuri (o victorie, trei înfrângeri) în acest sezon, acum și Novak Djokovici dă semne tot mai vizibile de slăbiciune.
Pe hard, sârbul s-a descurcat excelent, dovadă și bilanțul său: 15 victorii în 16 meciuri și trofee câștigate la Adelaide și Australian Open. Degeaba s-a spus, ulterior, că pauza forțată de la Indian Wells și Miami, cauzată de lipsa certificatului de vaccinare, i-a prins bine lui Nole pentru că i-a permis să se pregătească pentru turneele de zgură. De când a început să joace pe această suprafață, Djokovici are un bilanț mediocru în 2023: două victorii, două înfrângeri. După eșecul cu Musetti (20 ATP), la Monte Carlo, a venit eliminarea suferită, la Banja Luka, cu Lajovici (70 ATP). Și un anunț îngrijorător al sârbului, în condițiile în care, începând de astăzi, mai sunt 34 de zile până la French Open.
„Am dureri la cotul drept și nu voi juca, anul acesta, la turneul de la Madrid. La Banja Luka, am fost sub nivelul meu obişnuit. Sincer, nu m-am simţit bine pe teren, mingile şi picioarele mele au fost moi. Am fost pasiv şi am făcut multe greşeli. Sper să fiu pregătit pentru Roland Garros“, a spus Djokovici. Teoretic, până la al doilea Grand Slam al anului, el mai poate face niște reglaje pe zgură, la turneul de la Roma (9-21 mai), acolo unde e deținătorul trofeului.
Emoții mai mari pentru Nadal
Așadar, în acest moment, există semne de întrebare în privința celor doi coloși ai tenisului, aflați la egalitate, cu câte 22 de trofee de Grand Slam în palmares. Fanii speră ca cineva să rămână singur, în fruntea ierarhei, după întrecerea de la Paris. Dar cu condiția ca amândoi să fie, totuși, în stare să joace, la Roland Garros. Absența lor, la Paris, e un scenariu de coșmar pentru organizatorii turneului!
„Djokovici va încerca să-și revină și să joace cât mai multe meciuri. Își face griji cu privire la un singur lucru. E vorba despre Roland Garros, vrea să fie sigur că va fi pregătit pentru asta. Părerea mea e că el va fi 100% pregătit pentru French Open“, a spus Patrick McEnroe (56 de ani), potrivit Eurosport.
Fostul jucător american, fratele celebrului John McEnroe (64 de ani), are emoții mai mari în privința lui Nadal.
„Cu Rafa, lucrurile sunt ceva mai nesigure. Nu știm dacă va fi apt 100%. Am văzut câteva clipuri cu el antrenându-se. Îi place să joace pe zgură și să simtă că e pregătit. E unul dintre jucătorii care au nevoie de meciuri în picioare, dar stau și mă întreb dacă are nevoie de multe partide pentru a fi pregătit în acest punct al carierei. Pentru Nadal, cel mai important e să fie în formă din punct de vedere fizic pentru a-și putea face jocul la French Open. În primele tururi, nu prea îl văd să aibă probleme cu adversarii. Asta îi va oferi o șansă în plus, pentru că va reuși să petreacă ceva timp pe teren, iar aceste ore contează enorm“, a completat Patrick McEnroe.
Jucătorii cu cele mai multe Grand Slam-uri
1. Rafael Nadal și Novak Djokovici – 22 de trofee
2. Roger Federer – 20
3. Pete Sampras – 14
4. Roy Emerson – 12
5. Rod Laver și Björn Borg – 11
Sursa: adevarul.ro