Fratele prinţesei Diana a refuzat o ofertă a serialului ''The Crown'' pentru a filma la reşedinţa familiei
Contele Spencer, fratele regretatei Diana de Wales, a respins o ofertă a producătorilor serialului ''The Crown'', inspirat din viaţa familiei regale britanice, care îi cereau acordul pentru a filma la reşedinţa familiei sale, Althorp, potrivit unui interviu publicat luni de postul BBC, relatează EFE.
"Mi-au cerut aceasta. Să filmeze aici. Sincer nu am văzut 'The Crown' astfel încât le-am răspuns nu, mulţumesc", a declarat Charles Spencer.
Reşedinţa se află la o sută de kilometri de Londra, în comitatul Northamptonshire (nordul Angliei). Sute de persoane vin aici pentru a vizita mormântul Dianei, care se află într-o mică insulă în amplele grădini ale conacului.
Producătorii serialului, difuzat de platforma Netflix, filmează cel de-al cincilea sezon al acestui serial de succes.
Primele episoade ale noului sezon se vor difuza în noiembrie 2022, a confirmat în septembrie într-un clip pe YouTube actriţa Imelda Staunton, care o interpretează pe regina Elisabeta a II-a în acest nou sezon.
Cel de-al patrulea sezon s-a încheiat cu acţiunea plasată în anii '90, după înlăturarea din fruntea guvernului a premierului britanic Margaret Thatcher (la putere între 1979 şi 1990), însă deocamdată nu se ştie ce epocă va fi abordată în următorul sezon. AGERPRES