Fratele din Polonia al Scutului de la Deveselu intră în funcțiune. Cum va ajuta NATO instalația antirachetă

Fratele din Polonia al Scutului de la Deveselu intră în funcțiune. Cum va ajuta NATO instalația antirachetă

NATO își „betonează“ apărarea antibalistică pe partea estică după ce un sistem identic cu Scutul de la Deveselu intră în funcțiune în Redzikowo, Polonia.

Foto U.S. Navy photo by Lt. Amy Forsythe/Released

Foto U.S. Navy photo by Lt. Amy Forsythe/Released

Scutul de la Redzikowo, din Polonia, geamănul celui de la Deveselu, este gata de îndeplinirea misiunilor, drept urmare, în scurt timp, NATO va avea în Europa o apărare consolidată împotriva amenințărilor cu rachete balistice.

În câteva zile, instalația antirachetă Aegis Ashore Missile Defense System (AAMDS) va fi pusă în funcțiune la baza marinei americane din Redzikowo, iar acesta este ultimul element necesar lansării întregii instalații care include baza Aegis Ashore de la Deveselu, România, și un radar de avertizare timpurie în Turcia. „Marina va face oficial recepţia Aegis Ashore din Polonia la 15 decembrie“, a declarat contraamiralului Douglas Williams, directorul interimar al Agenției americane de Apărare Antirachetă (MDA), în fața subcomitetului pentru forțe strategice al Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei Reprezentanților din SUA.

Inițial, instalația de la Redzikowo era planificată să fie pusă în funcțiune în 2018. Cu toate acestea, proiectul a fost afectat de numeroase întârzieri, în urma cărora baza a fost recepționată parțial abia pe 3 septembrie 2020 și integral abia în acest an. Americanii dau vina pe companiile străine de construcții care au efectuat lucrările cu mari întârzieri.

Conform experților, după punerea în funcțiune a segmentului din Polonia, frontul estic al NATO este total apărat împotriva rachetelor balistice ICBM (Intercontinental Ballistic Missile) și numai. Până acum, la Deveselu se afla cel mai modern sistem de apărare din Europa, care găzduiește 44 de rachete. Proiectul a început în 2013 şi a costat aproape un miliard de dolari.

Puterea de foc

Site-urile din Polonia și România sunt identice și au în compunere radare de control şi suite de comandă, control şi comunicaţii Aegis. Separat, acestea găzduiesc o serie de module verticale de lansare care conţin interceptoare SM-3. Aproximativ 200 de militari, civili guvernamentali şi contractori de asistenţă operează fiecare dintre aceste sisteme.

Precum geamănul de la Deveselu, sistemul din Polonia a primit ultima generaţie de interceptoare . Este vorba de rachete de tip SM-3 block IIA, care au fost intens testate de forţele americane înainte de a fi trimise către bateriile proprii sau ale aliaţilor. Un ultim astfel de test s-a făcut cu ceva timp în urmă, în Hawaii. Atunci, o rachetă de ultimă generaţie block IIA, lansată dintr-o bază precum cea de la Deveselu, a interceptat cu precizie o rachetă balistică.

Un astfel de interceptor de ultimă generaţie costă în jur de 20 de milioane de dolari şi are o rază de acţiune de 2.500 de kilometri, de aproape trei ori mai mare în comparaţie cu generaţia mai veche. Nici viteza nu este una de neglijat, interceptorul atingând 4,5 kilometri pe secundă, adică de 13 ori viteza sunetului. La fel ca şi variantele mai vechi, interceptorii SM-3 block IIA nu au încărcătură explozivă sau periculoasă (nucleară, biologică sau chimică) şi sunt proiectaţi să distrugă rachetele ostile la impact, prin forţă cinetică. În afară de rachete balistice, sistemele de la Deveselu și din Polonia pot intercepta şi sateliţi inamici aflaţi în raza de acţiune a rachetelor.

În coasta rușilor

Reamintim că, în timp, responsabilii militari ruşi au arătat de mai multe ori cu degetul spre Deveselu susţinând că scutul are potenţial ofensiv, lucru negat de mai multe ori de omologii români şi americani. Unele surse militare au declarat pentru „Adevărul“ că aviaţia militară rusă a trecut chiar şi la antrenamente dedicate pentru a avea un succes cât mai mare într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale“, au explicat sursele citate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 Încă o „poveste de succes” din Ucraina...