Frate, frate, dar până la bani. Decontează Dan Petrescu pierderile provocate de umilinţa din Liga Campionilor?

Frate, frate, dar până la bani. Decontează Dan Petrescu pierderile provocate de umilinţa din Liga Campionilor?

Jocul prost al campioanei şi eliminarea din Liga Campionilor, la loviturile de departajare, în faţa armenilor de la Pyunik Erevan, l-ar putea curăţa pe antrenorul Dan Petrescu. Deocamdată, patronul Nelu Varga a început cu trei oameni din conducere.

Imediat după meci, omul de afaceri i-a anunţat pe directorul sportiv Bogdan Mara, pe directorul departamentului de scouting Marius Bilaşco, şi pe consilierul Răzvan Zamfir că vor zbura din club. ”V-aţi bătut joc de mine”, le-a spus Varga celor trei, conform Gazetei Sporturilor. După cei trei, la cât de orgolios e Varga, probabil va urma Dan Petrescu, deşi, cel puţin la nivel declarativ, patronul îi acordă în continuare susţinere. ”Nu se pune problema demiterii lui Dan Petrescu în acest moment. Îi dau încredere. Totuşi, am să reflectez la ceea ce s-a întâmplat. Nu înţeleg cine e de vină, poate suntem noi ghinionişti, poate e antrenorul. Eu le-am făcut toate poftele, am procedat corect. Deocamdată, nu ştiu ce să zic”, a declarat Varga la Digisport.

La rândul său, Dan Petrescu e convins că poate fi demis, mai ales că CFR-ul pierde sume uriaşe prin necalificarea în fazele următoare ale Ligii Campionilor sau Ligii Europa. ”Prietenia este când merge bine, când nu este bine, antrenorul plăteşte. Puteţi să îi întrebaţi pe cei de la conducere. E o dezamăgire, cea mai mare din cariera mea la CFR! Trebuie făcută o analiză. Eu sunt vinovatul principal. Nu mai contează nimic după meciul ăsta. La penalty-uri sunt blestemat, la fel ca şi cu Supercupele. Trebuie să stau să mă liniştesc, sunt foarte trist. Mai trist de atât nu se poate”, a declarat ”Bursucul” imediat după meci. Acesta îşi face totuşi planuri de viitor: ”Trebuie să ajungem în grupele Conference League, să facem bani pentru club, punct pentru România. Fanii cum să fie? Fericiţi? Îi înţeleg, normal să zică…”

„100% e vina mea şi îmi asum totul”

„Asta trebuie să facem, să mergem înainte, vedem ce o să fie în continuare. M-am obişnuit foarte mult cu victoriile... 100% e vina mea! Îmi asum totul. Sunt aici să-mi fac treaba, dar clubul decide! Presiune există, dar e mai bine să discutăm în linişte. Nu le-a cerut nimeni să se apere în repriza a doua, atât au putut. Am fost şi mult pe drumuri. Cred că jucătorii au greşit puţin că s-au retras. Suntem foarte supăraţi. E clar că sunt foarte trist, sunt convins că şi jucătorii, şi conducerea, şi fanii sunt la fel”, a încheiat Dan Petrescu.

Până să se lămurească Dan Petrescu dacă mai continuă sau o să fie dat afară, patronul CFR-ului lucrează la o nouă bancă tehnică. Nelu Varga i-a propus fostului selecţioner Mirel Rădoi postul de antrenor, dar a fost refuzat, conform surselor GSP. Următorul pe listă este Adrian Mutu, chiar dacă acesta se află sub contract cu Rapid, adversara din weekend a clujenilor.

Am ratat şi eu la Mondiale, nu o să cert niciodată un jucător pentru asta. Prin ce am trecut eu la CM '94, că n-am dormit 3 luni, nu pot certa pentru un penalty - Dan Petrescu

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!