Franța va restitui 950 milioane de euro Rusiei în contul navelor Mistral nelivrate
Franța va restitui aproape 949,8 milioane de euro Rusiei pentru nelivrarea a două nave de război de tip Mistral, pe fondul crizei din Ucraina, conform unui proiect de lege postat miercuri pe site-ul Adunării Naționale, transmite AFP. În virtutea acordului încheiat la 5 august între Paris și Moscova, guvernul francez va restitui autorităților ruse 'suma convenită de 949.754.849 de euro', precizează textul prezentat de ministrul de externe, Laurent Fabius.
Suma corespunde avansurilor plătite de Rusia pentru achiziția celor două nave, al căror cost se ridica la 1,2 miliarde de euro.
Imediat după restituirea sumei și a echipamentelor militare rusești integrate navelor Mistral, Franța 'va dispune de cele două nave în mod liber, inclusiv în vederea exportării lor (..) sub rezerva de a informa în prealabil în scris partea rusă', se scrie în proiectul de lege.
Textul va fi examinat în comisia pentru afaceri externe a Adunării Naționale pe 15 septembrie și în ședință plenară două zile mai târziu.
Parisul a angajat negocieri pentru vânzarea celor două nave Mistral către alte state, un responsabil francez declarând, sub rezerva anonimatului, că se poartă discuții cu Egiptul, 'o parte din finanțare urmând să vină de la țări din Golf'. Alte state interesate de navele Mistral ar fi Canada și India. AGERPRES