Franţa: Un lider de facto al ''vestelor galbene'', Eric Drouet, a fost arestat

Franţa: Un lider de facto al ''vestelor galbene'', Eric Drouet, a fost arestat

Cel mai mediatizat membru al ''vestelor galbene'', Eric Drouet, a fost arestat de poliţia franceză, arestare despre care această mişcare de protest şi opoziţia susţin că este motivată politic, transmite joi agenţia EFE.

Şofer de camion în vârstă de 33 de ani, Eric Drouet se află de miercuri seară într-o secţie de poliţie din Paris, după ce forţele de ordine l-au reţinut în zona Place de la Concorde, unde circa 50 de persoane se adunaseră pentru a aduce un omagiu celor circa zece ''veste galbene'' ucise în diferite accidente produse în timpul protestelor desfăşurate şase weekenduri la rând, iniţial împotriva creşterii preţurilor la carburanţi, manifestaţiile devenind apoi şi un protest împotriva preşedintelui Emmanuel Macron.

Potrivit poliţiei, el a fost arestat pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate. Dar avocatul lui Eric Drouet consideră că autorităţile încearcă astfel să intimideze mişcarea ''vestelor galbene''. Părere împărtăşită şi de liderul formaţiunii de extremă stânga Franţa Nesupusă, Jean-Luc Mélenchon, care a calificat această arestare drept o acţiune de ''poliţie politică''.

Devenit un lider de facto al acestei mişcări, Eric Drouet s-a evidenţiat mai ales când a anunţat pe 5 decembrie, la un post de televiziune, că doreşte să pătrundă în Palatul Elysee, declaraţie care i-a adus un dosar penal. El a mai fost arestat şi pe 22 decembrie, pentru că avea asupra sa o bâtă, faptă pentru care riscă până la şase luni de închisoare.

Un alt lider al mişcării ''vestelor galbene'', Benjamin Cauchy, cunoscut pentru poziţiile sale mult mai moderate faţă de cele ale lui Eric Drouet, consideră că arestarea acestuia este ''de rău augur'', mai ales acum, când trebuie să înceapă o dezbatere politică despre revendicările ''vestelor galbene''.

Conform datelor Ministerului francez al Justiţiei, între 17 noiembrie şi 17 decembrie au fost reţinute şi plasate în arest 219 persoane acuzate de acţiuni violente în timpul protestelor ''vestelor galbene''. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...