Franța: Portavionul "Charles de Gaulle" trimis în estul Mediteranei

Franța: Portavionul "Charles de Gaulle" trimis în estul Mediteranei

Portavionul din dotarea armatei franceze va fi trimis în estul Mediteranei în loc de Golful Persic pentru a putea acționa mai repede în zonă, a făcut cunoscut luni o sursă militară, după ce președintele François Hollande a anunțat plecarea vasului pentru operațiuni în Siria, transmite AFP. Nava "Charles de Gaulle" va ajunge în câteva zile în estul Mediteranei, în largul Siriei sau Libanului, de unde a plecat în urmă cu aproape o lună pentru a merge în Golful Persic.

"Portavionul Charles de Gaulle va merge joi în estul Mediteranei pentru a ne tripla capacitățile de acțiune", a declarat șeful statului francez în fața parlamentului reunit la Palatul Versailles, la vest de Paris.

Cu 26 de avioane de vânătoare la bord — 18 Rafale și opt Super Etendard—, el va crește considerabil capacitatea de lovitură a Franței în regiune reducând timpul de zbor în raport cu misiunile realizate în prezent dinspre Golful Persic.

Franța dispune în acest moment de șase avioane Rafale în Emiratele Arabe Unite și șase Mirage 2000 în Iordania care asigură zilnic misiunile de bombardament și recunoaștere în Irak și Siria.

Cu 38 de avioane de vânătoare în total, Franța "își va putea intensifica operațiunile în Siria", cum a anunțat François Hollande după atacurile criminale de la 13 noiembrie din capitala țării.

La două zile după atentate, aviația franceză a bombardat intens duminică seară Rakka, capitala grupării Statul Islamic (SI) din nordul Siriei.

Într-un raid de o amploare fără precedent de la declanșarea primelor operațiuni aeriene în Siria la sfârșitul lunii septembrie, zece bombardiere au lansat 20 de bombe asupra unui post de comandament și a unui centru de antrenament al SI.

"Vom continua aceste lovituri în cursul săptămânilor care urmează (...) Nu va fi niciun răgaz și niciun armistițiu", a declarat președintele François Hollande în fața parlamentarilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor