Franța: O fetiță de 3 ani și jumătate a murit după ce s-a sufocat cu jucăria dintr-un ou Kinder cu surpriză

Franța: O fetiță de 3 ani și jumătate a murit după ce s-a sufocat cu jucăria dintr-un ou Kinder cu surpriză

O fetiță de 3 ani și jumătate a murit la Toulouse (sud-vestul Franței), după ce s-a sufocat cu o mică jucărie dintr-un ou Kinder cu surpriză, indică rezultatele autopsiei raportate de către jandarmi. Compania italiană Ferrero, care distribuie popularul ou de ciocolată cu surpriză, nu este "pe moment" în măsură să confirme sau să nege implicarea brandului Kinder în această tragedie, a indicat aceasta într-un comunicat dat publicității marți seara și citat de AFP.

Fetița a fost internată în weekend-ul trecut în spital după ingestia unei jucării cu roți, găsită într-un ou de ciocolată, au indicat jamdarmii.

Deși fetița a putut fi resuscitată de pompieri, leziunile cerebrale au condus la decesul acesteia în spital, potrivit aceleiași surse.

Autopsia a conchis că accidentul s-a produs prin obstrucția căilor respiratorii.

Potrivit Ferrero, acest desert extrem de popular nu este destinat copiilor mai mici de trei ani, din cauza prezenței pieselor de mici dimensiuni pe care copiii le descoperă înăuntrul oului, și se recomandă supravegherea de către un adult.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…