Franţa: Macron anunţă crearea unui comandament militar spaţial

Franţa: Macron anunţă crearea unui comandament militar spaţial

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă crearea unui comandament militar spaţial, într-un discurs susţinut în ajunul defilării de 14 Iulie, sărbătoarea naţională, relatează AFP.

"Pentru a asigura dezvoltarea şi întărirea capacităţilor noastre spaţiale, un mare comandament spaţial va fi creat în luna septembrie" în cadrul Forţelor armate aeriene, care "vor deveni în cele din urmă Forţele armate aeriene şi spaţiale", a declarat el în faţa comunităţii militare reunite la Ministerul Apărării de la Paris, la o tradiţională recepţie care are loc anual cu o zi înainte de parada de pe Champs-Elysées.

Calificând spaţiul ca "o veritabilă miză de securitate naţională, prin starea conflictuală pe care o suscită", Macron a dat asigurări încă de anul trecut că îşi doreşte ca Franţa să aibă "o strategie spaţială de apărare". Aceasta este acum gata, a afirmat el sâmbătă.

"Noua doctrină spaţială şi militară care mi-a fost propusă de ministru (ministrul Apărării, Florence Parly - n.r.), pe care am aprobat-o, va permite să ne asigurăm apărarea spaţiului şi prin spaţiu", a subliniat el.

"Ne întărim cunoştinţele despre situaţia spaţială, ne vom proteja mai bine sateliţii, inclusiv în manieră activă", a promis şeful statului, afirmând că "vor fi decise noile investiţii indispensabile".

Prin spionaj, bruiaj, atacuri cibernetice şi arme antisatelit, spaţiul, indispensabil operaţiunilor militare, a devenit un câmp de confruntare între naţiuni, punând Franţa în faţa provocării de a-şi întări capacităţile în acest domeniu strategic şi tot mai militarizat, comentează AFP.

Cele mai mari puteri spaţiale din lume - SUA, China şi Rusia - s-au angajat de mai mulţi ani într-o cursă pentru dominarea spaţiului.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda