Franţa interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele şi legumele
Franţa va interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele şi legumele începând cu ianuarie 2022 în încercarea de a reduce deşeurile din plastic, potrivit unui comunicat difuzat luni de ministerul mediului, transmite marţi Reuters.
Implementând o lege din februarie 2020, guvernul a publicat o listă cu aproximativ 30 de fructe şi legume care vor trebui vândute fără ambalaje din plastic de la 1 ianuarie. Pe această listă se găsesc prazul, vinetele, roşiile rotunde, dar şi merele, bananele şi portocalele.
"Folosim o cantitate scandaloasă de plastic de unică folosinţă în viaţa noastră de zi cu zi. Legea economiei circulare vizează reducerea utilizării plasticului de unică folosinţă şi impulsionarea înlocuirii sale cu alte materiale sau ambalaje reutilizabile şi reciclabile", se arată în comunicat.
Documentul estimează că 37% din fructe şi legume sunt vândute ambalate şi se aşteaptă ca măsura să oprească utilizarea anuală a peste un miliard de ambalaje inutile din plastic.
Preşedinta federaţiei franceze a vânzătorilor de fructe, Francoise Roch, a declarat că trecerea la carton va fi dificilă într-un timp atât de scurt."De asemenea, vânzarea produselor vrac este complicată deoarece mulţi clienţi ating fructele şi oamenii nu vor ca fructele lor să fie atinse de alţi clienţi", a spus ea.
Interzicerea ambalării face parte dintr-un program guvernamental multianual ce vizează eliminarea treptată a utilizării plasticului.
Începând cu 2021, Franţa a interzis paiele, paharele şi tacâmurile din plastic, precum şi caserolele din polistiren.
Fructele tăiate şi un număr limitat de fructe şi legume delicate pot fi încă vândute cu ambalaje din plastic, dar acestea vor fi eliminate treptat până la sfârşitul lunii iunie 2026.
Ambalajele din plastic vor fi interzise până la sfârşitul lunii iunie 2023 pentru roşii cherry, fasole verde şi piersici, iar până la sfârşitul anului 2024 pentru andive, sparanghel, ciuperci, unele salate şi ierburi, precum şi cireşe.
La sfârşitul lunii iunie 2026, zmeura, căpşunele şi alte fructe de pădure delicate trebuie să fie vândute fără plastic.
Din 2022, spaţiile publice trebuie să pună la dispoziţie ţâşnitori pentru a reduce utilizarea sticlelor de plastic, publicaţiile de presă şi publicitate trebuie expediate fără ambalaje din plastic, în timp ce restaurantele de tip fast-food nu vor mai putea oferi jucării din plastic gratuite.
Din ianuarie 2023, Franţa va interzice, de asemenea, farfuriile de unică folosinţă utilizate în restaurantele de tip fast-food pentru mâncarea consumată la faţa locului. AGERPRES