Franța: Frontul Național îi interzice accesul în sediu lui Jean-Marie Le Pen, care cere demisia conducerii
Președintele de onoare al Frontului Național (extrema dreaptă franceză), Jean-Marie Le Pen, nu a fost lăsat să intre marți dimineață în sediul din Nanterre al partidului, unde se desfășura o ședință a Biroului politic, la două zile după rezultatul dezamăgitor obținut în alegerile legislative, transmit AFP și Reuters.
Gardul sediului era blocat marți dimineață cu un lanț pentru a împiedica accesul lui Jean-Marie Le Pen, după ce liderii partidului, printre care și Marine Le Pen, l-au prevenit în ultimele zile pe cofondatorul FN că nu-i vor permite intrarea, chiar dacă are acest drept legal.
Jean-Marie Le Pen, care a împlinit marți 89 de ani, s-a prezentat însă, însoțit de un executor judecătoresc.
''Vă cer să luați act de faptul că intrările în sediul unde trebuie să se țină Biroul politic sunt închise cu lanțuri. Dat fiind că am depășit vârsta la care să sar garduri...'', a comentat el.
''Nu am fost convocat, dar sunt membru de drept din motive statutare și care au fost confirmate în mod oficial de diferite instanțe judecătorești. Prin urmare, Biroul FN, luând această decizie, sfidează atât statutele, deciziile congresului, deciziile tribunalelor, cât și, aș spune, legile pudorii celei mai elementare, dar aceasta nu ne mai miră'', a continuat eurodeputatul pentru presă.
''Se știe că la FN nu există recunoștință pentru cel care te hrănește. Dacă nu aș fi împrumutat 9 milioane de euro către FN, nu doar că nu ar fi putut să participe la alegerile legislative, dar nici măcar la cele prezidențiale. Din această deosebită delicatețe sufletească, Marine Le Pen a ținut să-mi facă un cadou de ziua mea'', a atacat el.
''FN tocmai a suferit două eșecuri usturătoare, unul la alegerile prezidențiale, unul la alegerile legislative. Regula democratică și republicană este după exemplul dlui Cambadélis (secretarul general al Partidului Socialist, demisionat după înfrângerea la scrutinul legislativ — n.r.): în aceste condiții, îți dai demisia. Biroul executiv al FN ar fi trebuit să demisioneze'', a declarat Le Pen.
Întrebat dacă și fiica sa Marine, aflată în fruntea Biroului executiv, ar trebui să demisioneze, președintele de onoare al formațiunii a răspuns: ''După părerea mea, da''.
Luni, Marine Le Pen a declarat că i se pare ''necinstit'' că tatăl său dorește să se prezinte marți dimineață la ședința Biroului politic al Frontului Național. FN a făcut apel împotriva deciziei de toamna trecută prin care justiția l-a repus pe Jean-Marie Le Pen în funcția de președinte de onoare, după ce fusese exclus din partid în august 2015.
AGERPRES