Franţa: Candidata socialistă la preşedinţie deplânge că tineri studiază Medicina în România pentru că facultăţile franceze au puţine locuri
Primarul Parisului şi candidata socialiştilor la preşedinţia Franţei, Anne Hidalgo, a deplâns faptul că tineri francezi care doresc să urmeze Medicina se înscriu la facultăţi din România sau Belgia pentru că nu reuşesc acest lucru în Franţa, deşi această ţară are un deficit de personal medical, consemnează agenţia EFE.
Într-un interviu acordat joi postului BFM TV, Anne Hidalgo s-a declarat susţinătoare a modelului de dialog social practicat în Spania de premierul Pedro Sanchez în chestiuni precum reducerea timpului de lucru sau creşterea salariilor.
Ea a abordat în acest interviu o serie de probleme economico-sociale interne de interes în prezent pentru Franţa, precum vârsta de pensionare, negocierile dintre sindicate şi patronate pentru creşterea salariilor sau chiriile foarte mari pentru locuinţele din Paris.
De pildă, în această ultimă chestiune Anne Hidalgo a propus construirea unui număr mai mare de locuinţe sociale pentru a-l limita pe cel al locuinţelor închiriate.
Ea a criticat şi situaţia multor spitale franceze, care au capacităţi de tratament inactive din cauza personalului insuficient. ''Ne lipsesc medicii. Avem nevoie să formăm 15.000 de medici pe an în Franţa, dar formăm mai puţin de 10.000'', a subliniat candidata socialiştilor francezi la preşedinţie.
Hidalgo a amintit în continuare că tineri care nu reuşesc să intre la facultăţi de medicină în Franţa ''sunt nevoiţi să meargă în Belgia sau România pentru a se forma''.AGERPRES