Franţa atenţionează candidatele la OCDE asupra exigenţelor sale privind schimbările climatice

Franţa atenţionează candidatele la OCDE asupra exigenţelor sale privind schimbările climatice

Franţa a avertizat miercuri statele candidate la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) asupra exigenţelor sale cu privire la combaterea schimbărilor climatice, despăduririi, pierderii diversităţii şi corupţiei, relatează agenţia EFE.

Într-un mesaj adresat aparent Braziliei, dar fără a o menţiona explicit, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe francez a declarat că ''Franţa va fi extrem de atentă de-a lungul acestui proces pentru ca toţi candidaţii să facă progrese serioase, concrete şi cuantificabile'' la capitolele menţionate.

Ea a amintit că, odată ce se va încheia procesul de negociere între OCDE şi cele şase state care doresc să devină membre ale acestei organizaţii, respectiv Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Peru şi România, aderarea fiecăreia în parte va fi condiţionată de acordul unanim al celor 35 de state membre ale OCDE; o formă de a semnala că Franţa, la fel ca celelalte membre ale organizaţiei, va putea bloca prin veto aderarea dacă nu va fi mulţumită de progresele oricăreia dintre aceste şase ţări.

Ambasadorii statelor membre ale OCDE au aprobat marţi lansarea procesului de aderare pentru cele şase state menţionate.

Parisul şi-a folosit deja dreptul de veto pentru a împiedica intrarea în vigoare a acordului comercial între Uniunea Europeană şi Mercosur, în special din cauza disputelor Franţei cu Brazilia condusă de preşedintele Jair Bolsonaro, căruia guvernul francez îi reproşează lipsa de acţiune asupra schimbărilor climatice şi mai ales intensificarea despăduririi Amazoniei. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!