Franța: 2.000 de persoane evacuate dintr-un terminal al aeroportului Roissy din Paris

Franța: 2.000 de persoane evacuate dintr-un terminal al aeroportului Roissy din Paris

Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate sâmbătă după-amiază din terminalul 2F al aeroportului Roissy Charles-de-Gaulle din Paris și peste 20 de zboruri au avut întârzieri după ce un individ a reușit să pătrundă într-o zonă cu acces restrâns fără să treacă prin controalele de securitate, au făcut cunoscut surse din cadrul aeroportului, citate de AFP.

"În jurul orei locale 15.15 (13.15 GMT), o persoană a forțat o ușă cu sens unic. Pentru că nu a fost găsită, am fost obligați să evacuăm pentru 'a decontamina' zona, să verificăm dacă nu a fost amplasat vreun obiect", a explicat una dintre surse.

"Poarta era păzită de un agent de securitate care își părăsise postul fără să își anunțe superiorii", potrivit sursei.

În jurul orelor 17.00 (19.00 GMT), pasagerii au putut reveni în aerogară. "Polițiștii au controlat cu mare atenție tot terminalul și nu a fost găsit niciun obiect suspect", a adăugat a doua sursă.

Din acuza acestui incident, opt zboruri au fost anulate și vreo 20 au avut întârzieri.

Circa 2.000 de persoane au fost evacuate din zona cu acces restrâns în care se accede după controale de securitate prealabile îmbarcării, potrivit celei de-a doua surse.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...