În ultimul an, a devenit evident că există slăbiciuni cheie în nucleul statelor autoritare aparent puternice, scrie Francis Fukuyama, care oferă noi argumente despre faptul că asistăm la sfârșitul istoriei.

În ultimul deceniu, Rusia și China s-au aflat în avangarda unui val de autoritarism politic mai amplu, din Myanmar până în Tunisia și din Ungaria până în El Salvador. Prevestind declinul democrațiilor liberale, acestea s-au oferit ca alternative mai bune de guvernare argumentând că pot dovedi mai multă voință politică, capacitate de decizie și claritate.

Slăbiciunile lor au devenit evidente în ultimul an și sunt de două feluri, notează Fukuyama.

În primul rând, prin concentrarea puterii în mâinile unui singur lider este aproape certă o capacitate slabă de decizie care în timp „va produce consecințe cu adevărat catastrofale”.

În al doilea rând, lipsa dezbaterii publice în „statele puternice”, precum și a oricărui mecanism de a răspunde pentru deciziile luate sunt marca faptului că în realitate suportul popular este superficial, și s-ar putea eroda pe neașteptate.

„Susținătorii democrației liberale nu trebuie să cedeze în fața unui fatalism care acceptă tacit linia ruso-chineză conform căreia aceste democrații sunt în declin inevitabil. Progresul pe termen lung al instituțiilor moderne nu este nici liniar, nici automat De-a lungul anilor, am fost martorii unor uriașe obstacole în calea progresului instituțiilor liberale și democratice, odată cu ascensiunea fascismului și a comunismului, în anii '30, sau cu loviturile de stat militare și crizele petroliere din anii '60 și '70.

Și totuși, democrația liberală a rezistat timpului și a revenit în mod repetat, deoarece alternativele sunt atât de proaste. Oamenilor din diverse culturi nu le place să trăiască sub dictatură și pun preț pe libertatea individuală. Niciun guvern autoritar nu prezintă o societate care să fie, pe termen lung, mai atractivă decât democrația liberală și, prin urmare, ar putea fi considerată obiectivul sau punctul final al progresului istoric [...] În ultimii 15 ani, am asistat la răsturnări înfricoșătoare în ceea ce privește progresul democrației liberale, însă regresele nu înseamnă că narativa fundamentală este greșită. Niciuna dintre alternativele propuse nu pare să se descurce mai bine”.

Cazul Rusiei

Rusia oferă cel mai spectaculos exemplu: președintele rus Vladimir Putin este singurul care ia deciziile. Au fost grăitoare imaginile cu el ascultându-și miniștrii la o masă lungă de teama îmbolnăvirii de COVID și el a devenit atât de izolat că nu a putut estima cât s-a consolidat identitatea națională a Ucrainei și ce rezistență va opune invaziei sale. Așa cum nu a aflat despre corupția și incompetența profunde din armata ta și nu a știut ce performanță au armele sale și cât de slab antrenați sunt ofițerii săi.

Suportul popular slab al regimului său a devenit transparent cu ocazia anunțului mobilizării parțiale, când sute de mii de tineri ruși au luat cu asalt granițele țărilor vecine. Pe de altă parte, cei care n-au avut scăpare au fost aruncați în luptă fără instruire corespunzătoare, iar unii și-au făcut deja apariția ca prizonieri de război sau victime.

„Legitimitatea lui Putin s-a bazat pe un contract social care promitea cetățenilor stabilitate și un minim de prosperitate în schimbul pasivității politice, dar regimul a încălcat această înțelegere și resimte consecințele”, scrie analistul.

Capacitatea sa slabă de decizie a generat una dintre cele mai spectaculoase erori strategice din istorie: în loc să-și dovedească măreția și să-și recupereze imperiul, Rusia a devenit un subiect global de batjocură. În lunile următoare, Ucraina o face să suporte și alte umilințe.

„Poziția militară rusă din sudul Ucrainei este posibil să se prăbușească, iar ucrainenii au o șansă reală de a elibera Peninsula Crimeea pentru prima dată din 2014. Aceste răsturnări de situație au declanșat o cantitate uriașă de reproșuri la Moscova; Kremlinul reprimă și mai dur disidența. Dacă Putin însuși va fi capabil să supraviețuiască unei înfrângeri militare a Rusiei rămâne o întrebare deschisă”, scrie Fukuyama.

De ce ascensiunea statelor puternice este doar aparentă

„Sărbătorirea ascensiunii statelor puternice și a declinului democrației liberale este, așadar, foarte prematură. Democrația liberală, tocmai pentru că distribuie puterea și se bazează pe consimțământul celor guvernați, se află într-o stare mult mai bună la nivel global decât cred mulți oameni. În ciuda câștigurilor recente ale partidelor populiste din Suedia și Italia, majoritatea țărilor din Europa se bucură încă de un grad puternic de consens social. [...]

Există o legătură strânsă între succesul statelor puternice în străinătate și politicile populiste interne. Politicieni precum Marine Le Pen și Éric Zemmour în Franța, Viktor Orbán în Ungaria, Matteo Salvini în Italia și Trump în SUA, și-au exprimat cu toții simpatia pentru Putin. Ei văd în el un model pentru tipul de guvernare cu mână de fier pe care ar dori să o exercite în propria lor țară. Putin, la rândul său, speră că ascensiunea lor va slăbi sprijinul occidental pentru Ucraina și își va salva fragilizata <<operațiunea militară specială>>.

Democrația liberală nu va avea o revenire decât în măsura în care oamenii sunt dispuși să lupte în numele ei. Problema este că mulți dintre cei care au crescut în democrații liberale pașnice și prospere încep să ia forma lor de guvernare drept ceva de la sine înțeles. Pentru că nu au experimentat niciodată o tiranie reală, ei își imaginează că guvernele lor alese în mod democratic sunt ele însele dictaturi malefice care complotează pentru a le lua drepturile, fie că este vorba de Uniunea Europeană sau de administrația de la Washington.

Doar că a intervenit realitatea. Invazia rusă din Ucraina constituie o dictatură reală care încearcă să zdrobească o societate cu adevărat liberă cu rachete și tancuri și poate sluji să reamintească actualei generații care este miza. Rezistând imperialismului rusesc, ucrainenii demonstrează slăbiciunile grave din nucleul unui stat aparent puternic. Ei înțeleg adevărata valoare a libertății și duc o bătălie mai mare în numele nostru, o bătălie căreia trebuie să ne alăturăm cu toții”, a conchis Fukuyama.