Fragmente arse din racheta spaţială chineză care s-a prăbuşit necontrolat la o săptămână de la lansare au fost descoperite în Malaezia şi Indonezia

Fragmente arse din racheta spaţială chineză care s-a prăbuşit necontrolat la o săptămână de la lansare au fost descoperite în Malaezia şi Indonezia

Racheta chineză Long March 5B de 23 de tone , care a livrat un nou modul pentru staţia sa spaţială, a decolat de pe insula Hainan la ora locală 14:22, duminică, 24 iulie, iar modulul s-a andocat cu succes la avanpostul orbital chinez. Din acel moment, racheta se afla într-o coborâre necontrolată spre atmosfera terestră, iar China a fost acuzată că nu a gestionat corespunzător resturile spaţiale din etapa de lansare a rachetei sale. Conform The Guardian , segmentul care s-a prăbuşit a avut peste 20 de tone.

Un inel de metal carbonizat, cu diametru de circa cinci metri, a fost găsit, duminică, în Kalimantan, Indonezia.

Jonathan McDowell de la Centrul Harvard – Smithsonian pentru Astrofizică, a afirmat că fragmentul de metal ar avea dimensiuni care să se potrivească unor părţi din rachetă. Nu am nicio îndoială că e de la racheta respectivă, a afirmat el.

La începutul acestei săptămâni, China a comunicat că va verifica cu atenţie unde s-au prăbuşit rămăşiţele rachetei.

Totodată, presa locală a scris, duminică, că două familii au fost evacuate din locuinţele lor din Sarawak, Malaezia, din pricina preocupărilor legate de nivelul de radioactivitate, după ce în vecinătate au fost descoperite resturi care ar aparţine rachetei. De asemenea, a fost raportat că o bucată de metal a rămas înfiptă în pământ.

Agenţia spaţială din Malaezia alături de Consiliul pentru Energie Atomică efectuează investigaţii împreună cu poliţia locală.

Mai mult decât atât, astrofizicianul McDowell a mai afirmat că, deşi este greu de spus din imagini dacă este vorba despre rămăşiţe ale rachetei, consideră că mai multe părţi ale acesteia au ajuns lângă graniţa cu Indonezia şi Malaezia, ţinând cont de faptul că au existat numeroase rapoarte din presa locală despre oameni care au descoperit obiecte de metal.

Locuitorii din Sarawak au publicat imagini cu rămăşiţe care luminau cerul noaptea. „La început am crezut că este o stea căzătoare”, a afirmat Aizul Sidek, care a surprins momentul.

Conform The Guardian, un alt localnic a spus în presa locală că a fost uimit în jurul orei 12.40 de un zgomot puternic.

NASA a învinovăţit China de lipsă de responsabilitate, duminică, după ce o rachetă spaţială lansată în urmă cu o săptămână, a reintrat în atmosfera terestră şi s-a dezintegrat deaspura Oceanului Indian.

Agenţia spaţială chineză a dezvăluit, pe contul său de pe platforma online WeChat, coordonatele zonei în care a avut loc impactul: în Marea Sulu, la circa 57 de kilometri depărtare de coastele estice ale insulei filipineze Palawan.

Agenţia spaţială malaeziană a menţionat că a identificat mai multe fragmente desprinse din racheta chinezească în timp ce ardeau în atmosferă înainte să se prăbuşească în Marea Sulu, la nord-est de Insula Borneo.

„Deşeurile desprinse din rachetă au luat foc în timp ce intrau în spaţiul aerian terestru, iar deşeurile în flăcări au traversat spaţiul aerian malaezian, fragmentele putând fi detectate în mai multe zone, mai ales când au traversat spaţiul aerian de deasupra statului Sarawak”, a precizat Agenţia spaţială malaeziană.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…