Fotograful român Vadim Ghirda, premiat cu Pulitzer. Imaginile transmise de pe front au emoționat o lume întreagă

Fotograful român Vadim Ghirda, premiat cu Pulitzer. Imaginile transmise de pe front au emoționat o lume întreagă

Fotograful român Vadim Ghirda, împreună cu colegii săi Bernat Armangue, Emilio Morenatti, Felipe Dana, Nariman El-Mofty, Rodrigo Abd, a făcut parte din echipa Associated Press care a câştigat premiul Pulitzer la categoria „breaking news photography“.

Vadim Ghirda

Vadim Ghirda

Vadim Ghirda a fost martorul multor conflicte armate din ultimii 30 de ani: revoluția din România, războaiele din Transnistria, Bosnia şi Herzegovina, conflictul din Kosovo, bombardamentele NATO împotriva Serbiei, confruntările din teritoriile palestiniene, Irak, criza umanitară de la frontiera dintre Turcia şi Siria.

„Războaiele au trăsături comune universale, încă de la începuturile timpului: moarte, distrugeri, traume sufleteşti şi trupeşti care nu se mai vindecă niciodată. Nu cred că este important peisajul în care se desfăşoară, anul, motivul“, mărtuirisea pentru Adevărul jurnalistul AP.

Fotojurnalistul a fost în Ucraina de la începutul anului trecut, inițial în majoritatea oraşelor din est controlate de armata ucrainenă, apoi în Kiev.

El speră ca fotografiile să fie un antidot pentru ideea că violența, în orice formă sau intensitate, poate fi vreodată o soluție durabilă a unui dezacord.

„Sper ca imaginile care ne arată suferința celor prinși în război să fie un catalizator pentru solidaritatea dintre oameni. Știu că par lucruri de o extremă naivitate, dar știu și că nu e imposibil. Non-violența e o alegere personală. Este doar în puterea fiecăruia dintre noi – de aceea e atât de simplu și atât de complicat“, consideră Vadim Ghirdă.

„Nu mor oameni în fiecare zi, dar în orice secundă viaţa unui om este în pericol“

Fotojurnalistul AP a venit în Ucraina prima dată în anul 1991, în Lviv, când s-a destrămat Uniunea Sovietică, apoi în 2012 la campionatul european de fotbal. În 2014-2015, a fost martorul anexării peninsulei Crimeea. Nu a lipsit nici în 2019, la alegerile prezidenţiale, când Volodimir Zelenski a devenit preşedintele ţării.

Fotojurnalistul Vadim Ghirdă FOTO Roman Grytsyna

Fotojurnalistul Vadim Ghirdă FOTO Roman Grytsyna

În estul Ucrainei este stare de război din 2014. Acolo, impactul este mai mic, în sensul în care oamenii, trăind chinuiţi de mulţi ani, au dezvoltat, neavând încotro, o anumită rezistenţă la această traumă. La ştiri vedem doar incidentele majore, dar, pe linia de contact a frontului, sunt ciocniri în fiecare zi. Nu mor oameni în fiecare zi, dar în orice secundă viaţa unui om este în pericol. Sunt focuri izolate de mortieră, atacuri ale sniperilor, lucruri despre care poate nu auzim niciodată, deoarece sunt considerate minore, dar în urma cărora un om a murit sau a rămas infirm pe viaţă“, a povestit fotournalistul.

„Consumatorii de ştiri au fost obişnuiţi cu lucruri majore, moartea unei singure persoane sau chiar a câtorva zeci impresionează puţină lume în prezent, până la urmă nu e cineva din familia noastră, e doar o cifră la televizor. În oraşele din estul Ucrainei sunt prezente toate ingredientele vieţii normale: parcuri în care se joacă copiii, restaurante, supermarketuri. În afara de ocazionalele convoaie militare, nu este nimic care să indice că, poate la mai puţin de trei kilometri de centrul oraşului, este linia frontului, unde oameni stau până mai sus de genunchi în noroi, în zăpadă sau în gheaţă şi se uită unii la ceilalţi prin lunete aşteptând momentul în care vor trebui să se ucidă“, a povestit jurnalistul pentru Adevărul.

Imagini din războiul din Ucraina FOTO Vadim Ghirdă (AP)

Imagini din războiul din Ucraina FOTO Vadim Ghirdă (AP)

Fotojurnalistul român Vadim Ghirdă (Associated Press), care a transmis imagini de pe frontul din Ucraina, a câștigat și locul întâi la „Prix Bayeux“, un concurs francez pentru corespondenți de război.

Vadim Ghirda a mai câştigat în 2017 premiul al doilea la categoria ”Contemporary Issues/ Singles” cu o imagine a imigranţilor care traversau un râu pentru a ajunge în Macedonia din Grecia. Imaginea înfăţişa o femeie care este susţinută de doi bărbaţi în timp ce traversau râul, pe 14 martie 2016.

Îmi displace imaginea de corespondent de război, nu vreau să fiu descris aşa, nu văd în asta nici un titlu de glorie. Acum mulţi ani, mi se părea că este într-adevăr ceva care mă face să fiu special. E o slăbiciune, poate cea mai rea, care există în aproape toţi oamenii: trebuie să ne simţim speciali, superiori cuiva, dacă nu chiar tuturor. Specia noastră are o puternică înclinaţie către automăgulire şi caută orice motiv posibil pentru a-şi oferi droguri pentru ego.

Acum, cred că eşti cu adevărat special doar când realizezi cu adevărat că, de fapt, în esenţă, suntem cu toţii la fel. Sunt, evident, diferenţe între noi, dar sunt date de norocul fiecăruia, de contextul în care ne-am născut şi de parcursul pe care l-am avut. Dacă un om vine dintr-un mediu în care nu a avut acces la educaţie, nu ştie să citească şi eu ştiu pentru că pur şi simplu am avut mai mult noroc, asta nu mă face pe mine un om superior sau mai bun în absolut nicio privinţă. Sună plicticos, ştiu, dar măsura calităţii omeneşti nu este dată de câte şcoli ai făcut, câţi bani câştigi, pentru cine lucrezi.

Situaţiile de criză majoră, cum este acum cea din Ucraina, îţi oferă posibilitatea rară de a vedea întreaga amplitudine a spiritului uman, de la ce e mai rău în fiecare până la acţiuni de o generozitate absolut extraordinară“, mărturisea Vadim Ghirda.

FOTO Vadim Ghirdă (A.P.)

FOTO Vadim Ghirdă (A.P.)

Imaginile sunt proprietatea The Associated Press şi nu pot fi modificate sau preluate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”