Fotografia a 100.000 de galaxii. Telescopul european Euclid surprinde o imagine uimitoare a clusterului Perseus | FOTO

Fotografia a 100.000 de galaxii. Telescopul european Euclid surprinde o imagine uimitoare a clusterului Perseus | FOTO

Misiunea spațială Euclid a Agenției Spațiale Europene (ESA) a dezvăluit o imagine incredibilă a Clusterului Perseus și a unui număr impresionant de peste 100.000 de galaxii mai îndepărtate, aflate în fundalul său. Fiecare conține până la sute de miliarde de stele.

Imaginea realizată de telescopul spațial Euclid FOTO EPA-EFE

Imaginea realizată de telescopul spațial Euclid FOTO EPA-EFE

Clusterul Perseus, aflat la aproximativ 240 de milioane de ani lumină distanță de Pământ, reprezintă una dintre cele mai masive structuri cunoscute din Univers.

Această regiune adăpostește peste 1.000 de galaxii, înconjurându-le cu un imens nor de gaz fierbinte. Cercetătorii au demonstrat că formarea unor conglomerate de galaxii, precum Perseus, a fost posibilă datorită existenței misterioasei materii întunecate în Univers , se arată pe site-ul ESA .

„Dacă nu ar exista materie întunecată, galaxiile ar fi distribuite uniform în tot Universul”, explică Jean-Charles Cuillandre, cercetător al Consorțiului Euclid, de la CEA Paris-Saclay din Franța.

Cercetări asupra materiei întunecate

Gravitația face ca materia întunecată să formeze structuri filamentare, denumite adesea rețea cosmică. Punctele de încrucișare dintre filamentele de materie întunecată fac ca galaxiile să se lipească strâns, creând un cluster. Rețeaua cosmică pătrunde în întregul Univers și structuri similare sunt văzute mult dincolo de Perseus, până la 12 milioane de ani lumină distanță.

Multe galaxii din acest cluster sunt deja cunoscute, dar Jean-Charles și colegii săi sunt interesați de galaxiile minuscule care nu erau vizibile în imaginile de la alte telescoape.

„Vrem să vedem galaxiile extrem de slabe și mici, numite galaxii pitice. Ele sunt dominate de stele mai vechi care strălucesc în lumină infraroșie. Conform simulărilor cosmologice, Universul ar trebui să conțină mult mai multe galaxii pitice decât am găsit până acum. Cu Euclid, le vom putea vedea, dacă există într-adevăr într-un număr atât de mare, așa cum era prezis”, a mai spus el.

Astronomii doresc, de asemenea, să studieze formele acestor galaxii slabe în interiorul clusterului și în fundal, deoarece distorsiunile lor aparente ne vor spune cum este distribuită materia întunecată în cluster și în Univers, în ansamblu. Acest efect se numește lentilă slabă.

Click pe imagine pe fotografia la rezolutie maximă FOTO esa.int

Click pe imagine pe fotografia la rezolutie maximă FOTO esa.int

Misiunea Euclid nu se oprește aici! În noua fotografie se pot observa peste 100.000 de galaxii dincolo de Clusterul Perseus, dintre care peste 50.000 pot fi folosite pentru a studia lentilele slabe. Întregul sondaj al cerului, realizat de Euclid ar urma să fie de 30.000 de ori mai mare decât această imagine, rezultând fotografii a miliarde de galaxii.

O altă trăsătură importantă în imaginea lui Euclid despre Perseus este lumina slabă dintre galaxiile din miezul clusterului. Această lumină este cauzată de stelele care plutesc liber, o consecință a interacțiunii galaxiilor între ele. Studiind această lumină din interiorul clusterului, oamenii de știință pot urmări istoria clusterului. De asemenea, arată cum este distribuită materia întunecată.

Euclid va observa numeroase grupuri de galaxii, cum ar fi Perseus, toate distribuite de-a lungul rețelei cosmice a materiei întunecate, oferind astfel o vedere 3D a distribuției materiei întunecate în Universul nostru. Harta distribuției galaxiilor în timpul cosmic ne va învăța și despre energia întunecată, care accelerează expansiunea Universului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…