FOTO Misterul colierului şi a cerceilor de aur vechi de peste 2000 de ani recuperaţi din Germania
Patrimoniul arheologic al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia s-a îmbogăţit recent cu un set de podoabe de aur de calitate excepţională.
Piesele în discuţie, o garnitură de podoabe compusă dintr-un colier şi doi cercei, au fost recuperate din Germania de către Poliţia Română. În urma anchetei judiciare s-a presupus că ele au fost sustrase de căutătorii de comori dintr-un mormânt de inhumaţie aflat în cetatea dacică de la Căpâlna. Această informaţie nu este însă confirmată cu certitudine, dar e evident că acest mic tezaur a făcut obiectul traficului ilegal de bunuri arheologice, el ilustrând amploarea internaţională pe care a luat-o acest gen de infracţiuni care prejudiciază grav patrimoniul universal.
Colierul care compune garnitura de podoabe este format dintr-un lanţ de care sunt ataşate 26 de pandantive. Lanţul a fost realizat din zale de sârme împletite strâns. Sistemul de închidere de la capetele lanţului este reprezentat de câte un manşon cu verigă prin care era petrecut un fir de aur ce lega cele două extremităţi.
Pandantivele prinse de lanţ au formă bitronconică şi au fost realizate în tehnica filigranului şi a granulaţiei. Pandantivele sunt de două tipuri. Primul este reprezentat de piese având întregul corp realizat din fire răsucite, în timp ce al doilea tip cuprinde pandantivele care în zona mediană au fost decorate suplimentar cu bucle.
În antichitate numărul pandantivelor era mai mare. Astăzi lipseşte cel puţin unul dintre ele, acesta fiind probabil pierdut recent în urma manipulării piesei de către traficanţi. Lungimea colierului este de 34 cm, iar greutatea totală de 73,04 gr.
Cei doi cercei au fost realizaţi utilizându-se tehnici diverse: trefilare, martelare, filigranare, granulare, incizie. Corpurile lor au fost răsucite, iar sistemele de închidere au fost constituite de câte un cârlig care se prindea de o verigă. Părţile corpurilor cerceilor dinspre verigile de închidere au fost modelate cu multă măiestrie în forma „nodului lui Hercules”. Apoi, pe aceste „noduri” au fost prinse în câte un caboşon pietre semipreţioase de culoare purpurie. Ele au fost mărginite de alte două ornamente circulare în relief realizate în tehnica filigranului şi a granulaţiei.
Modelaţi astfel, cei doi cercei aveau un aspect general care impresiona nu numai datorită formei, ci şi prin policromie. Diametrele cerceilor măsoară 3,07 cm, respectiv 3,61 cm, iar greutatea lor este de 13,43 gr. şi de 14,07 gr.
Seturi individuale de podoabe asemănătoare, formate din lanţuri cu 63 pandantive şi cercei, au mai fost descoperite în necropole elenistice din sec. II-I a. Chr. de pe litoralul Mării Negre sau din bazinul mediteranean. Pot fi menţionate în acest sens piesele provenind din Crimeea ori cele de la Olbia, precum şi garniturile de podoabe scoase la lumină în cimitirele elenistice de la Messambria, Anchialos şi Apollonia, pe teritoriul de astăzi al Bulgariei.
Toate aceste podoabe au aparţinut unor femei de rang social superior, după cum o argumentează şi alte piese de inventar din mormintele respective care exprimă bogăţia acestora. Se remarcă în general faptul că la realizarea acestor seturi de podoabe meşterii bijutieri au folosit aceleaşi tehnologii care se întâlnesc şi în cazul pieselor din muzeul de la Alba Iulia.
Dacă în cazul lanţurilor se constată o anumită uniformitate morfologică, cerceii prezintă o varietate mai mare. Astfel, aceştia au fost modelaţi în relief în forme diverse. Întâlnim reprezentări de personaje mitologice (spre exemplu Nike în bigă, amoraşi etc), animale fantastice (sfincşi) sau reale (lei), vase cu rol apotropaic sau care exprimă abundenţa (amfore) etc.
În aproape toate cazurile aceste reprezentări sunt însoţite de elemente decorative vegetale la care se adaugă pietrele semipreţioase, policromia fiind una dintre caracteristicile artei bijuteriei din perioada elenistică mijlocie şi din cea târzie, dar şi de mai târziu din epoca romană.
În ceea ce priveşte „nodul lui Hercule”, care reprezintă tema decorativă principală a cerceilor din muzeul albaiulian, acesta a avut un rol simbolic şi magic profund. În lumea antică greco-romană obiecte modelate sub forma „nodului lui Hercules” au fost utilizate ca amulete protective. El a constituit apoi un simbol de căsătorie, fiind perceput ca un mijloc de „legare” magică a destinului soţilor de miresele lor.
În concluzie, garnitura de podoabe prezentată aici provine dintr-un atelier de orfevrărie grecesc situat probabil într-unul din oraşele de pe litoralul Mării Negre şi a fost produsă cândva în sec. II-I a. Chr.
„Comoara” a fost braconată probabil dintr-un cimitir elenistic din aceeaşi zonă. În cazul în care ea a fost găsită într-adevăr în situl de la Căpâlna, ar trebui să ne gândim că o astfel de podoabă putea ajunge într-o cetate dacică fie ca pradă în urma unei expediţii de jaf din sec. I a. Chr. (aşa cum a fost campania lui Burebista pe malurile pontului), fie în urma peregrinării unei femei de vază dintr-un oraş grecesc la curtea vreunui aristocrat dac (eventual ca urmare a unei legături matrimoniale). SURSA: Adevărul .
