FOTO Familia Ponta, în Israel. Premierul: Aşa realizez că viaţa de premier în ţara noastră e foarte uşoară




FOTO Familia Ponta, în Israel. Premierul: Aşa realizez că viaţa de premier în ţara noastră e foarte uşoară

Premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu, se află pentru două zile la Ierusalim, unde beneficiază „de ospitalitatea” familiei premierului israelian, Benjamin Netanyahu.

„Două zile speciale în Ierusalim înainte de Sărbători! Şi o oportunitate să beneficiem de ospitalitatea familiei Netanyahu, un cunoscător şi admirator al României. Aşa realizez că viaţa de premier în ţara noastră este foarte uşoară în comparaţie cu alţii“, a scris premierul pe o reţea de socializare.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit duminică dimineaţa cu preşedintele Shimon Peres, în cadrul unei vizite semiprivate în Israel, asigurându-l pe şeful statului israelian de prietenia şi continuarea parteneriatului între cele două state, relatează Jerusalem Post în ediţia online, citat de Mediafax.

Potrivit publicaţiei, Ponta a fost primit la reşedinţa preşedintelui, la Ierusalim, înainte ca Peres să plece într-o vizită de stat în China. El i-a spus preşedintelui că în Europa se afirmă o nouă generaţie de lideri politici care aduc o nouă dinamică în ţările lor.

Premierul român a discutat cu preşedintele israelian despre criza din Ucraina, potrivit publicaţiei. El i-a spus lui Peres că România nu este afectată de instabilitatea din regiune, este sănătoasă economic şi se află într-o poziţie bună din punct de vedere politic şi diplomatic, ca membru NATO şi UE, şi întreţine o relaţie specială cu Statele Unite.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!

3 Surpriză! / Trei avioane Boeing 747 încărcate cu arme americane pentru Ucraina au aterizat la un important centru logistic

4 Amănunte care dau fiori despre Clanul Remmo

5 76 de milioane de oameni au văzut asta în 24 de ore...