FOTO Cum funcţiona fabrica de operaţii estetice ilegale, pe bani publici, la Spitalul de Arşi din Capitală. Cinci medici au fost reţinuţi

FOTO Cum funcţiona fabrica de operaţii estetice ilegale, pe bani publici, la Spitalul de Arşi din Capitală. Cinci medici au fost reţinuţi

UPDATE În urma audierilor făcute la Poliţia Capitalei s-a ajuns la cinci medici reţinuţi în dosarul operaţiilor estetice ilegale, susţin surse juridice. Cei cinci vor fi prezentaţi sâmbătă, la Tribunalul Capitalei, cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE Surse din rândul anchetatorilor au precizat că alţi doi medici au fost reţinuţi în acest caz.

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul Capitalei, acest caz vizează 16 medici din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, o asistentă medicală şi nouă pacienţi.

Anchetatorii precizează că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice îi contactau pe medici în baza unor anunţuri postate pe internet (siteuri ale medicilor, forumuri de socializare etc.) sau la recomandarea altor pacienţi care au fost supuşi unor intervenţii similare.

Cadrele medicale, specializate în chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau să fie operaţi, atât în cadrul Spitalului de Arşi, cât şi în cadrul unor clinici private.

„În discuţiile purtate, suspecţii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenţiei în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preţ mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică”, precizează procurorii.

În cazul în care pacienţii doreau să fie operaţi în incinta spitalului, aşa cum le recomandau medicii, se întocmea documentaţia medicală în care erau menţionate un diagnostic şi un tip de intervenţie medicală nereale.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

În cazul în care raportările erau validate de către CASMB şi SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 de lei pentru fiecare intervenţie medicală.

„Pentru «serviciile» oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenţia chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului etc.) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)”, au mai arătat anchetatorii.

În cursul zilei de astăzi au fost prezentate la audieri 42 de persoane, cadre medicale şi pacienţi.

UPDATE Surse judiciare arată că percheziţiile făcute la locuinţele unor medici ai Spitalului de Arşi din Capitală au fost întârziate până la sosirea maşinilor de numărat bani, în condiţiile în care anchetatorii au găsit la un doctor 170.000 de euro, iar la un altul, 700.000 de lei.

De altfel, un medic anestezist de la Spitalul de Arşi din Capitală a fost reţinut de procurori, vineri după-amiază, în dosarul operaţiilor estetice.

În urma audierilor care au loc la Poliţia Capitalei, aceeaşi măsură preventivă ar putea fi luată şi în cazul altor persoane vizate în dosar, au mai spus sursele citate.

UPDATE Potrivit unor surse judiciare, în urma percheziţiilor făcute vineri la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală şi la percheziţiile care au avut loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, anchetatorii au găsit 1.000 de euro la un medic care fusese în tura de noapte, arată Mediafax.

De asemenea, la percheziţia făcută la locuinţa unui alt medic de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, procurorii au găsit 170.000 de euro, au mai spus sursele citate.

Până în prezent, în total, anchetatorii au găsit la persoanele percheziţionate aproape 250.000 de euro şi 80.000 de lei, bani despre care se bănuieşte că ar fi încasaţi de la pacienţii cărora le-ar fi fost făcute ilegal operaţii estetice la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, au precizat aceleaşi surse.

Potrivit surselor citate, printre persoanele audiate în urma percheziţiilor se numără managerul spitalului, Vitalie Stan, medicii Călin Ciontu, Cristian Niţescu şi Isac.

Conform unor surse apropiate anchetei, printre pacienţi se numără Anda Adam şi Ioana Tufar.

Sursele citate au mai spus că medicii vizaţi în anchetă făceau şi două, trei operaţii pe zi, iar diagnosticele pe care le treceau în fişele de internare erau în special atrofia sânului sau lovituri la sâni. Tratamentele postoperatorii erau apoi decontate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Un medic rezident audiat la Poliţia Capitalei în calitate de martor a declarat despre directorul spitalului, la ieşire: „Toată lumea ştie că doctorul Stan (Vitalie Stan - n.r.) îşi făcea operaţiile la spital".

UPDATE Managerul unităţii medicale, Vitalie Stan a fost dus la audieri la sediul Poliţiei Capitalei. Potrivit unei paciente, acesta i-ar fi făcut o operaţie de mărire de sâni în urmă cu doi ani de zile, pentru care tânăra a fost nevoită să achite 2.000 de euro. De asemenea, o altă pacientă a explicat că medicul i-a cerut o adeverinţă de la medicul de familie, cu diagnosticul deviaţie de sept. Ulterior, tânăra a beneficiat de o rinoplastie pentru care a plătit suma de 850 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă, activitatea infracţională a constat în internarea fără drept a unor persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, prin folosirea fără drept a logisticii spitalului, realizarea unor operaţii estetice - cum ar fi liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier - în timpul programului de lucru.

De asemenea, medicii şi asistentele medicale sunt acuzaţi că ar fi perceput sume importante de bani, cu titlul de mită, pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale. O altă acuzaţie adusă de procurori e aceea că Spitalul de Arşi din Capitală ar fi decontat ilicit în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Medici de renume, vizaţi de anchetă

Surse judiciare apropiate anchetei susţin că, în total, 70 de persoane vor fi duse la audieri, medici, asistente medicale şi martori. Aceştia vor ajunge vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde vor fi audiaţi în calitate de martori sau de învinuiţi. De asemenea, la Parchet vor fi aduşi şi pacienţi care au beneficiat de intervenţii chirurgicale ilegale.

Din primele informaţii, activitatea infracţională a cadrelor medicale a început la finele anului 2012, însă procurorii i-au luat în vizor abia la sfârşitul anului 2013, când a fost făcută o sesizare la Parchet.

Medicii câştigau lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, arată surse din rândul anchetatorilor, care adaugă că printre cadrele medicale se numără doctori de renume.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, au precizat sursele citate.

Percheziţii şi la domiciliul doctorului Stan Vitalie, managerul spitalului

Poliţiştii au făcut percheziţii şi în locuinţa medicului Stan Vitalie, managerul unităţii sanitare, precizând că i-a întrebat pe anchetatori despre ce este vorba, dar că aceştia i-au spus că va afla la finalul verificărilor.

Întrebat în legătură cu ancheta care vizează Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Vitalie Stan a spus că nu ştie nimic şi că aşteaptă rezultatul percheziţiei care are loc la domiciliul său. „Nu ştiu nimic. Au venit de dimineaţă la mine acasă şi au început percheziţia. I-am întrebat ce se întâmplă. Mi-au spus că voi afla după aceea”, a precizat managerul spitalului.

Vitalie Stan a adăugat că nu poate comenta în niciun fel situaţia pe care o vede la televizor, pentru că nu a fost informat despre nereguli în spitalul pe care îl conduce.

Barbu: „Devenise o practică obişnuită, nu le era frică de nimic!

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) susţine că intervenţiile chirurgicale ilegale deveniseră o practică obişnuită în rândul unor medici de la Spitalul de Arşi, care lucrau şi în regim privat.

„Nu le era frică de nimic. Eu sper totuşi să nu îi ridice pe toţi, acolo sunt medici foarte buni şi nu sunt toţi implicaţi în această afacere, să nu cădem în păcatul de a generaliza. Spitalul de Arşi este cel mai mare spital cu acest profil din România. S-a investit mult în el, prin urmare dotările sunt superioare. Cert este că erau şi pacienţi fără niciun fel de probleme, mă refer la arsuri, care stăteau pe holuri şi întrebau de anumiţi medici. Ne-am pus atunci anumite semne de întrebare”, a explicat pentru adevarul.ro Vasile Barbu.

Legat de sumele de bani pe care le obţineau medicii în urma intervenţiilor medicale ilegale, Vasile Barbu spune că sunt „scandaloase”, dar atenţionează că astfel de practici sunt curente în anumite spitale din România.

„Luau bani serioşi. Pacienţii nu plăteau pe chitanţă, iar internarea era făcută pe diverse diagnosticuri. Spre exemplu, pentru o rinoplastie poţi pune un diagnostic de deviaţie de sept şi nu aveau nicio justificare pentru a opera aşa ceva. Cazurile de acest gen ar fi trebuit să ajungă la Spitalul Hociotă”, a adăugat Barbu.

Preşedintele: CASMB nu decontează operaţii estetice

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), profesorul Gheorghe Iana, a explicat că operaţiile estetice nu sunt decontate şi că spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.

Referitor la percheziţiile care au loc în această dimineaţă, Iana a explicat că probabil anchetatorii vor ridica pentru investigaţii foile de observaţii ale pacienţilor internaţi, iar ulterior, în baza acestora, se vor analiza serviciile decontate de casă.

Medicul a precizat că spitalul raportează către Casa de Asigurări de Sănătate pacienţii internaţi, codul de diagnostic şi instituţia plăteşte corespondenţa dintre diagnostic şi codul care se raportează, respectiv ceea ce este validat de Şcoala Superioară de Management Sanitar.

Iana a subliniat că responsabilitatea diagnosticului este a medicului, iar responsabilitatea raportării este a conducerii spitalului. „Noi nu putem să intervenim în actul medical, nu avem niciun drept, pentru că spitalul este cel care trebuie să supravegheze ca ceea ce se trece pe hârtie să corespundă cu ceea ce se întâmplă în spital”, a mai spus preşedintele CASMB.

Ministrul Sănătăţii: Orice anchetă este bine-venită, dacă se confirmă voi lua măsuri!

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, susţine că imediat ce doctorii şi asistentele medicale vor fi duse la audieri, reprezentanţii Direcţiei Sanitare din Bucureşti vor face verificări la Spitalul de Arşi din Capitală. Oficialul a precizat într-o intervenţie televizată că nu avea informaţii cu privire la activitatea infracţională din unitatea sanitară menţionată, în mod special.

„O verificare este utilă, dacă suspiciunile se confirmă atunci voi lua şi eu toate măsurile care se impun. Nu trebuie să generalizăm fenomenul de aici, sunt oameni care îşi fac meseria corect. Sunt şi situaţii mai puţin ortodoxe, cum este şi cea de la Spitalul de Arşi. Orice persoană din ţara asta, în momentul în care face un fals, sau ia mită, trebuie să răspundă. Tot ceea ce contravine legii nu se face”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Bănicioiu arată că o soluţie pentru a aduce la suprafaţă mai multe astfel de cazuri o constituie înăsprirea controalelor în unităţile medicale. „Este foarte important ca acolo unde este presupusă fraudă, CNAS să se implice foarte mult şi să verifice diagnosticele pentru care se face decontare”, a subliniat şeful de la Sănătate.

Colegiul Medicilor Bucureşti se va autosesiza în acest caz

La rândul său, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), chirurgul plastician Ioan Lascăr, susţine că instituţia pe care o coordonează se va autosesiza în acest caz şi va verifica dacă au existat abateri de la deontologia profesională. Medicul a explicat, totodată, că niciunde în lume nu sunt decontate şi operaţiile de înfrumuseţare.

„Noi ne vom autosesiza să vedem dacă există şi abateri de la deontologia profesionala. Aici este vorba despre chirurgie estetică, iar intervenţiile de chirurgie estetică nu sunt decontate în nicio ţară din lume de către Casele de Sănătate”, a declarat chirurgul Lascăr.

Pe de altă parte, profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a declarat la Digi24 că nu este de competenţa colegiului să verifice acest caz.

„Dacă actul medical a fost corect şi pacientul a fost tratat ca un pacient nu este de competenţa Colegiului Medicilor. Ceea ce pot să spun este că mă deranjează felul în care s-a mediatizat acest caz. Ancheta se poate face şi fără o asemenea mediatizare pentru că mai întâi trebuie să vedem care este finalul anchetei, dacă sunt adevărate sau nu aceste acuzaţii”, a spus Astărăstoae.

Băsescu: România are nevoie urgent de o lege a sănătăţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, cu privire la percheziţiile de astăzi de la Spitalul de Arşi, că România are nevoie urgent de o nouă lege a sănătăţii, care să îi trateze pe doctori cu respect, prin remuneraţii, şi prin aplicarea căreia pacienţii să îşi primească drepturile

„Ce am văzut azi legat de Spitalul de Arşi e o confirmare. România are nevoie urgent de o nouă lege a sănătăţii care să-i trateze pe medici cu respectul cuvenit. Pe de altă parte, pacienţii să îşi primească drepturile de suport din partea statului în sistemul medical românesc. Fac un apel la cei responsabili să ia proiectul pe care am intenţionat cu Boc să-l punem în dezbatere publică. E actual şi e proiectul care poate scoate din mizerie personalul medical şi poate reduce riscurile la care sunt supuşi cei care ajung în spitalele din România”, a spus Băsescu.

Acesta a precizat că proiectul poate fi reanalizat, rapid ajustat şi se poate trece la implementare lui.

„Într-un an, doi, trei o nouă lege poate fi integral implementată şi, în condiţiile în care se menţine resursa financiară, prestaţia către beneficiari va fi mult mai bună”, a mai spus acesta.

Spitalul, amendat cu 30.000 de lei pentru nereguli

Potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi, Spitalul de Arşi a fost amendat în 2013 în urma unui control care a arătat că în spital existau o serie de nereguli privind evidenţa cazurilor. Neregulile au fost constatate şi la raportările către CNAS precum şi în foile de observaţie.

„Mi s-a spus că la controlul din decembrie 2013 au fost descoperite nereguli, pentru care spitalul a fost sancţionat cu 30.000 de lei, respectiv unu la sută din valoarea de contract", a declarat Ţibichi.

Radu Ţibichi a precizat că neregulile constatate la controlul făcut în decembrie 2012 la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri vizau aspecte legate de evidenţa cazurilor, anumite probleme la foile de observaţii sau la raportările către CNAS.

Preşedintele CNAS a adăugat că, în cazul în care există suspiciuni cu privire la fapte de natură penală, acestea sunt semnalate organelor competente.

26% din cazurile raportate de spital au fost invalidate

Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri a raportat, din 1 ianuarie până în 31 martie, 882 de cazuri, dintre care 231 au fost invalidate, reprezentând 26%, a declarat directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Cristian Vlădescu.

„Conform rapoartelor de activitate de la T1 2014, spitalul a raportat, de la 1 ianuarie până în 31 martie 2014, 882 de cazuri, din care s-au validat 651, iar 231 au fost nevalidate, respectiv 26 la sută”, a spus directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniu Sanitar Bucureşti, Cristian Vlădescu.

El a explicat că 228 de invalidări au fost pe regula A11 - cazuri internate la cerere şi 166 pe B16 - corecţii estetice.

„Cazurile la cerere se invalidează şi nu se decontează, iar corecţiile estetice se invalidează, dar pot fi decontate cu avizul comisiei de analiză de la CASMB”, a precizat Vlădescu.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Percheziţii la 8 suspecţi de evaziune fiscală şi producere de ţigări din Dâmboviţa

Zeci de poliţişti de la IPJ Dâmboviţa efectuează, la acastă oră, 10 percheziţii la domiciile a opt suspecţi de producerea infracţiunii de evaziune fiscală şi producere de ţigarete. Percheziţiile au loc în Târgovişte, Răzvad şi Aninoasa.

Medicul Sebastian Telbis, care a pensionat ilegal sute de români, mai este cercetat pentru alte 187 de cazuri de luare de mită

Procurorii Parchetului General au extins urmărirea penală faţă de medicul Sebastian Telbis de la Serviciul de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, pentru alte 187 de cazuri în care există suspiciuni că ar fi luat mită, în dosarul privind pensionări ilegale pe caz de boală.

Polițiștii legitimează o angajată a Spitalului de Arși FOTO Mediafax

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”