FOTO Cum arată prostia fotografiată?

FOTO Cum arată prostia fotografiată?

Moda fotografiilor de tip selfie poate dăuna grav individului, la propriu. Dincolo de exemplele mortale ale unor persoane care şi-au găsit sfârşitul din cauza unui ultim selfie , există o mulţime de cazuri în care lauda de sine a ajuns să „miroasă“ a puşcărie. Dovada că excesul de informaţie, de data acesta informaţia reprezentând detalii ilustrate despre fiecare acţiune, legală sau nu, pe care utilizatorii de faţă au făcut-o, poate dăuna grav libertăţii.

Cei mai mulţi dintre protagoniştii poveştilor de faţă au decis să facă un selfie înainte, în timpul sau după o aventură mai mult sau mai puţin ilegală.

Înainte de a jefui un restaurant, local de unde au fugit cu suma de 400 de dolari, aceste infractoare din Suedia şi-au făcut un selfie într-o oglindă întâlnită în cale. Fotografia cu pricina a constituit „urma“ care a condus poliţia până la uşa casei bunicii uneia dintre fete.

Pesemne un pariu pierdut cu colegii de facultate a determinat-o pe studenta din imagine, Kayleigh Hill, să dea buzna pe terenul de baseball în timpul unui meci între universităţi, în cadrul „College World Series“, din 2013. Fata a reuşit să facă un selfie taman în momentul în care oamenii de la pază încercau să o oprească din goana nebună.

Bărbatul din imagine a furat un iPad, dar spre surprinderea şi bucuria proprietarului, tâlharul şi-a făcut o poză stocată în iCloud. Aşa a ajuns păgubitul să-şi recupereze bunul subtilizat, iar hoţul a ajuns vedetă în ziare.

Justin Bahler, un tânăr în vârstă de 21 de ani, nu a putut să se abţină şi a postat pe Facebook această fotografie în care apare cu o armă în mână. Autorităţile au prins de veste şi după ce au descoperit că arma „durului“ era una şi aceeaşi cu cea folosită într-un jaf, l-au arestat cât ai zice „selfie“.

Dragostea faţă de selfie i-a dăunat şi lui Adam Howe, după ce şi-a uitat telefonul mobil în biserica din care tocmai furase diverse bunuri. Pedeaspsă divină sau ghinion, cert este că omul a fost identificat de poliţie după o fotografie selfie pe care o avea în telefon.

Jess Ewald a fost prins de poliţie după ce şi-a însuşit un iPhone care nu-i aparţinea. Mai exact, hoţul şi-a făcut un selfie, iar poliţiştii au văzut fotografia din iCloud.

Adolescentul din imagine a reuşit să păcălească bodyguardul de la intrarea în World Trader Center şi şi-a făcut o fotografie într-o ipostază periculoasă, după cum se poate observa din captura realizată de pe înregistrarea camerei de supraveghere. Tânărul a fost prins şi amendat urmare a faptului că a postat o poză în care se vedea că s-a plimbat nestingherit pe acoperişul clădirii, iar omul de la pază a fost concediat.

Tyquan Solomon şi Terrance Sistruck, doi amici de furtişaguri, şi-au făcut mai multe selfie-uri la dublu, dar s-au şi lăsat fotografiaţi de amici cu un iPhone furat. Proprietarul de drept a putut să vadă fotografiile, ceea ce a dus la arestarea hoţilor.

Un alt hoţ dornic de recunoaştere, La Vorne Lee Bennett, a tâlhărit un bărbat sub ameninţarea unei arme de foc, faptă de pe urma căreia s-a ales cu un iPhone. Total neinspirat, Bennett şi-a făcut un selfie şi acest lucru a dus la prinderea lui.

Ashley Keast nu s-a putut abţine şi s-a pozat cu telefonul mobil găsit în casa familiei pe care o jefuia, folosindu-se de o oglindă din dormitorul cuplului. Probabil total absorbit de cât de bine a ieşit în fotografie, Keast a trimis imaginea la o listă întreagă de contacte din telefon. Eroarea l-a costat scump, pentru că unul din amicii care a primit selfiul a sunat la poliţie pentru a anunţa că cineva a intrat în casa prietenilor lui... ca să-şi facă poze.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri