FOTO Actriţa porno care a ajuns să semene cu Dobby, personajul din „Harry Potter“, după nenumărate operaţii estetice

FOTO Actriţa porno care a ajuns să semene cu Dobby, personajul din „Harry Potter“, după nenumărate operaţii estetice

Trist este că tânăra Rina Nanase, în vârstă de 25 de ani, este convinsă că în prezent arată mult mai bine decât înainte să treacă de nenumărate ori prin cabinetul chirurgilor.

Actriţa, care joacă în pelicule pentru adulţi sub numele de scenă Rumi Kanda, este chiar fericită că a reuşit să „scape“ de vechea înfăţişare. Ba chiar consideră că cei care au poreclit-o Dobby, după hidosul personaj din seria „Harrry Potter“, sunt doar invidioşi pentru că arată atât de bine.

Nanase spune că nu i se pare că operaţiile au schimbat-o atât de mult şi că este surprinsă de reacţiile negative, de criticile şi glumele făcute pe seama ei pe reţelele de socializare, relatează Daily Mail.

Nici măcar comentariile prin care mai multe persoane şi-au exprimat îngrijoarea faţă de aspectul fizic al tinerei, nu au pus-o pe aceasta pe gânduri.

Rina, înainte de operaţii (foto stânga) şi după încheierea seriei de intervenţii chirurgicale estetice (foto dreapta) FOTO merdeka.com

„Arăta foarte bine înainte de operaţii“, a comentat un utilizator. Un altul se întreba dacă nu cumva Rumi suferă de o tulburare de alimentaţie ţinând cont de faptul că este foarte slabă.

FOTO Daily Mail

Rumi Kanda a început să posteze fotografii pe contul de Twitter încă de anul trecut, iar de atunci i-a ţinut la curent pe cei interesaţi cu „progresele“ făcute. Printre pozele postate de actriţă pe Twitter se numără şi una de pe vremea în care avea 17 ani, alături de mesajul „arătam grasă“.

Rina Nanase, cu numele de scenă Rumi Kanda FOTO ngoisao.net

Tot mai multe femei tinere din Japonia, Coreea de Sud şi China sunt recurg la operaţii estetice pe bandă rulantă pentru a se apropia cât se poate de mult de aspectul fizic al europencelor, cu ochi mari, bărbie îngustă şi nasul alungit, chiar dacă rezultul final este adesea nereuşit.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Hm! Pe asta o știați?