Fotbal/Coronavirus: E nevoie ca meciurile să se joace cu porţile închise, susţine preşedintele federaţiei germane

Fotbal/Coronavirus: E nevoie ca meciurile să se joace cu porţile închise, susţine preşedintele federaţiei germane

Preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Fritz Keller, a cerut suporterilor vehemenţi să susţină disputarea meciurilor din Bundesliga cu porţile închise, deoarece acest lucru este necesar pentru a asigura supravieţuirea cluburilor, relatează dpa.

Keller a afirmat, într-un editorial publicat, luni, în Kicker că renunţarea la meciuri ar însemna ''ca unii fani să nu mai poată merge la un meci al clubului lor, deoarece acesta nu ar mai ''.

''Nu dorim să pierdem niciun club'', a subliniat Keller.

Kicker a relatat recent că 13 din cele 36 cluburi aflate în primele două ligi germane ar putea intra în faliment până în iunie dacă nu va veni ultima rată din drepturile de televizare, iar aceşti bani nu vor fi disponibili dacă restul sezonului va fi anulat.

Suporterii se opune meciurilor cu porţile închise în timpul pandemiei de coronavirus din mai multe motive, inclusiv acela că fotbaliştii nu ar trebuie trataţi preferenţial faţă de restul societăţii.

Keller a insistat că fotbalul nu caută un ''rol special'' şi a promit să ''reluarea meciurilor nu se va face pe cheltuiala sistemului de sănătate. Capacitatea de testare nu a va fi folosită pe sportivi''.

Liga germană de fotbal (DFL), care reprezintă primele două eşaloane, se reuneşte din nou joi. Restricţiile impuse de guvern sunt valabile până la 3 mai, iar următoarea reuniune la nivel înalt va avea loc pe 30 aprilie.

DFL speră să reia sezonul în luna mai şi să îl poată încheia, iar politicienii nu au exclus până acum acest lucru. Însă meciurile cu spectatori sunt interzise până la 31 august.

Keller a mai spus că fotbalul este pregătit să se reia ''imediat ce autorităţile dau undă verde'', iar fotbaliştii profesionişti şi amatori ''vor face lucruri măreţe pentru binele comun''.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri