Fotbal: Valeriu Argăseală - FC Steaua a înregistrat mai multe sigle la OSIM

Fotbal: Valeriu Argăseală - FC Steaua a înregistrat mai multe sigle la OSIM

Presedintele clubului de fotbal Steaua București, Valeriu Argăseală, a declarat, joi seara, după gala AFAN, că gruparea a înregistrat la OSIM mai mult sigle în urma litigiului cu CSA Steaua în privința mărcii ''Steaua''.

''La OSIM, FC Steaua are înregistrate mai multe sigle. Nu pot să vă descriu noua siglă. Nu va mai fi vechea siglă, ci o nouă siglă. Vechea siglă nu am avut cum să o folosim, întrucât de la CSA nu am mai primit niciun fel de invitație la discuție. Când am solicitat noi să discutăm, ne-au transmis că nu mai există nimic nou. Așa că nu aveam altă soluție, decât să mergem să facem o siglă nouă, ceea ce s-a și întâmplat'', a spus Valeriu Argăseală.

Întrebat în ce culori va juca Steaua, Valeriu Argăseală a arătat: ''Vineri o să le vedeți, în principiu o să rămână roșu și albastru''.

''CSA nu a exprimat niciodată un punct de vedere în legătură cu acest lucru. Noi am avut ultima discuție, când am dus până pe data de 15 decembrie vechiul echipament, apoi nu am avut niciun partener de discuție'', a declarat Argăseală.

Valeriu Argăseală a fost întrebat apoi dacă Szukala și Sânmărtean vor pleca acum la Al-Ittihad, echipa antrenată de Victor Pițurcă. ''Păi cine a stabilit că trebuie să plece de acum? Ca să poți să cumperi ceva trebuie să plătești, dacă nu plătești, nu cumperi. Teoretic și practic, dacă se dorește ca ei doi să plece, trebuie să plătească. Ei au contracte până pe 30 iunie 2015 și trebuie să le ducă la final. Asta este tot, este foarte simplu. Orice jucător de fotbal poate pleca de la club. Să vină cei de la Al-Ittihad și vom vedea dacă ei pleacă sau nu'', a explicat Argăseală.

Fundașul polonez Lukasz Szukala și mijlocașul Lucian Sânmărtean au semnat contracte cu clubul saudit Al-Ittihad, valabile din vară, dar cei doi sunt doriți încă din această iarnă la echipa pregătită de Victor Pițurcă.

În continuare, Valeriu Argăseală a spus: ''Este posibil să mai apară și alți jucători noi. În funcție de cei care vor pleca, vor fi și fotbaliști care vor veni. Lotul echipei este destul de numeros acum, avem 27 de jucători, până nu pleacă jucători, nu se mai pot lua alți fotbaliști''.

Președintele Stelei s-a referit și la situația lui Cristan Tănase: ''Eu cred că Tănase și-a făcut datoria la Steaua, cred că el merită toate mulțumirile pentru ce a făcut la echipa națională și pentru echipa Steaua. Cred că vine vremea, la un moment dat, când un jucător trebuie să plece. Știrile care apar despre o eventuală plecare nu îi produc o stare foarte bună. Nu este într-o perioadă în care el să fie liniștit. Dar, pe de altă parte, cred că pentru Tănase este bine să i se găsească un contract în alt campionat, mai bine pentru el. Dacă nu o să găsească un campionat mai bun, asta nu înseamnă că nu rămâne jucătorul de bază de la Steaua''.

Întrebat dacă echipa din Ghencea mai poate pierde campionatul, Argăseală a precizat: ''În mod normal, nu ar trebui să îl pierdem, pentru că echipa este destul de puternică. Am văzut cine au fost premianții la Gala AFAN, toți au fost jucători de la Steaua. Jucători care sunt la echipa națională''.

La Gala premiilor Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), desfășurată la Hotelul Howard Johnson din Capitală, joi seara, Steaua și-a adjudecat nu mai puțin de șapte trofee: lituanianul Giedrius Arlauskis a fost premiat cu titlul de cel mai bun portar, polonezul Lukasz Szukala a fost desemnat cel mai bun fundaș și cel mai bun jucător străin, Lucian Sânmărtean și-a adjudecat și trofeele de cel mai bun fotbalist al anului și cel mai bun mijlocaș, Claudiu Keșeru pe acela de cel mai bun atacant, iar Constantin Gâlcă a fost desemnat cel mai bun antrenor.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”