Fotbal: Valentin Mihăilă - Calificarea ar fi un vis devenit realitate pentru mine

Fotbal: Valentin Mihăilă - Calificarea ar fi un vis devenit realitate pentru mine

Fotbalistul echipei naţionale a României, Valentin Mihăilă, a afirmat, la finalul partidei cu Macedonia de Nord, scor 3-2, că obţinerea calificării la Cupa Mondială din 2022 ar fi pentru el un vis devenit realitate.

"Sunt bucuros că am reuşit să marchez, am intrat cu atitudine, cu determinare pentru că mi-am dat seama că nu este timp şi că trebuie să demonstrez cât mai rapid. Dar cele mai importante au fost cele trei puncte. Calificarea ar fi un vis devenit realitate pentru mine, de mic îmi doresc să joc la un Campionat Mondial. Ăsta este visul meu cel mai mare, apoi să ajung să câştig Champions League, dar primul este să joc cu naţionala la un Campionat Mondial", a declarat Mihăilă la postul Pro Tv.

"Trebuie să vedem greşelile din acest meci, dar şi părţile bune, apoi să analizăm Germania, să vedem ce avem de făcut", a mai spus fotbalistul formaţiei italiene Parma.

Echipa naţională de fotbal a României a învins selecţionata Macedoniei de Nord cu scorul de 3-2 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, la debutul său în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

Duminică, în al doilea său meci din cadrul preliminariilor, prima reprezentativă va juca împotriva Germaniei (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti), pentru ca la 31 martie să întâlnească Armenia (ora 19:00, în deplasare).

România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund