Fotbal: Universitatea Craiova, eliminată din Europa League după 1-1 cu AEK Atena

Fotbal: Universitatea Craiova, eliminată din Europa League după 1-1 cu AEK Atena

Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa League la fotbal după ce a terminat la egalitate, 1-1 (0-1), cu AEK Atena, joi seara, pe Stadionul Olimpic OACA Spyros Louis din Atena, în manşa secundă a turului al treilea preliminar.

Universitatea a făcut un joc foarte bun, mai ales în repriza a doua, pe care a controlat-o autoritar, dar nu a reuşit decât o remiză de onoare, părăsind Europa după ce AEK s-a impus cu 2-0 la Craiova.

AEK a deschis scorul prin Petros Mantalos (26), craiovenii egalând după pauză prin bulgarul Antoni Ivanov (63), la prima sa reuşită în tricoul Universităţii.

Universitatea a început destul de ofensiv meciul de la Atena, dar arbitrul nu a acordat nimic la un duel între Vranjes şi Cicâldău, în careul lui AEK (6), iar la faza următoare, Martic a şutat peste poartă.

AEK a avut prima ocazie în min. 17, când Livaja a fost blocat de Acka. Mantalos a tras pe lângă poartă din afara careului (24), dar căpitanul elenilor a marcat două minute mai târziu (26), profitând de pasivitatea apărării craiovene.

AEK a fost aproape să îşi dubleze avantajul, dar reluarea lui Nelson Oliveira, deviată de Bancu, a lovit transversala (28). Pigliacelli a fost la post în min. 31 la şutul lui Helder Lopes.

Bărbuţ a irosit o mare ocazie de gol, şutând pe lângă poartă din situaţie de unu la unu cu Barkas (33). Pigliacelli s-a remarcat la şutul lui Nelson Oliveira (40), iar Mihăilă a ratat şi el o şansă mare (45), după ce a driblat portarul.

Universitatea a ieşit de la cabine cu şi mai mult curaj, iar după ce Pigliacelli a prins şutul lui Paulinho (52), ocaziile au început să curgă la poarta gazdelor.

Bancu a ratat o bună ocazie (54), la un duel cu Krsticic, şutând peste din poziţie favorabilă. Ivanov a restabilit egalitatea (63), din centrarea lui Bancu, profitând de ieşirea greşită a lui Barkas.

Universitatea trebuia să primească penalty în min. 67, la un henţ evident al lui Vranjes în propriul careu.

Acka a trimis cu capul (73), dar mingea a trecut puţin pe lângă poartă, Barkas a prins şutul lui Vătăjelu (75), iar Fortes (79) a ratat incredibil din 6 metri.

Pe contraatac, Verde a avut două şanse de gol, surprinzând apărarea descoperită, dar compatriotul său Pigliacelli a salvat situaţia de fiecare dată (90+1, 90+3).

Universitatea a mai trecut de două ori pe lângă golul victoriei, dar Martic (90+5) şi Fortes (90+6) au trimis lovituri de cap imprecise.

AEK va juca în play-off-ul Europa League cu Trabzonspor (Turcia).

AEK Atena - Universitatea Craiova 1-1 (1-0)
Au marcat: Petros Mantalos (26), respectiv Antoni Ivanov (63).
Atena, Stadionul Olimpic OACA Spyros Louis - cu porţile închise
Europa League - turul al treilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 2-0.

Au evoluat echipele:
AEK: 1. Vassilis Barkas - 27. Paulinho, 21. Ognjen Vranjes, 24. Stratos Svarnas, 3. Helder Lopes - 6. Nenad Krsticic (22. David Simao, 58), 8. Andre Simoes (25. Kostas Galanopoulos, 83) - 12. Francisco Geraldes, 10. Marko Livaja (7. Daniele Verde, 58), 20. Petros Mantalos (căpitan) - 5. Nelson Oliveira. Antrenor: Jose Miguel De Azevedo Cardoso.
Rezerve neutilizate: 16. Panagiotis Tsintotas - 2. Michalis Bakakis, 4. Marios Oikonomou, 14. Christos Almpanis.
Universitatea Craiova: 13. Mirko Pigliacelli - 27. Ivan Martic, 6. Renato Kelic, 26. Stephane Acka, 11. Nicuşor Bancu (căpitan) - 21. Antoni Ivanov (23. Vasile Constantin, 80), 8. Alexandru Mateiu, 10. Alexandru Cicâldău - 22. Cristian Bărbuţ, 7. Mihai Roman II (9. Carlos Fortes, 63), 28. Valentin Mihăilă (5. Bogdan Vătăjelu, 55). Antrenor: Corneliu Papură.
Rezerve neutilizate: 1. Laurenţiu Popescu - 4. Florin Borţa, 20. Raul Hreniuc, 31. Alexandru Ioniţă II.

Arbitru: Jerome Brisard; arbitri asistenţi: Benjamin Pages, Francois Boudikian; al patrulea oficial: Johan Hamel (toţi din Franţa)
Cartonaşe galbene: Krsticic (22), Mihăilă (45), Roman (52), Bancu (68), Barkas (77), Svarnas (90), Verde (90+4). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!