Fotbal: Un arbitru bolivian a decedat în timp ce conducea un meci la 4.000 de metri altitudine

Fotbal: Un arbitru bolivian a decedat în timp ce conducea un meci la 4.000 de metri altitudine

Arbitrul Victor Hugo Hurtado (32 ani) a decedat duminică, la scurt timp după ce i s-a făcut rău în timp ce conducea partida dintre echipele Always Ready din El Alto şi Orientate Petrolero, din prima ligă a campionatului de fotbal al Boliviei, informează agenţia EFE.

În imaginile difuzate de televiziunea boliviană se poate vedea cum paramedicii intervin după ce Hurtado s-a prăbuşit pe teren, la scurt timp de la debutul reprizei secunde, arbitrul fiind apoi evacuat pe o targă, având pe faţă o mască de oxigen

Preşedintele clubului gazdă, Fernando Costa, a precizat că Hurtado a fost transportat de urgenţă la un spital din El Alto, oraş situat la o altitudine de peste 4.000 m, unde arbitrul a suferit un stop cardiac, încetând din viaţă.

Costa a refuzat să facă o legătură între altitudinea foarte mare la care s-a disputat meciul şi complicaţiile pe care le-a suferit arbitrul. El a precizat, totodată, că Victor Hugo Hurtado a condus miercurea trecută meciul dintre echipele The Strongest şi Blooming, disputat pe stadionul Hernando Siles din La Paz, aflat la 3.600 m altitudine, iar de atunci a rămas în regiune, în vederea duelului dintre Always Ready şi Oriente Petrolero, care a continuat cu alt arbitru la centru, gazdele impunându-se cu 5-0.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...