Fotbal: Tribunalul de Arbitraj Sportiv a respins cererea CSA Steaua privind suspendarea barajului de promovare în Liga I
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind suspendarea barajului de promovare în Liga I, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, juristul Federaţiei Române de Fotbal, Adrian Stângaciu.
"Tribunalul de la Lausanne a respins cererea CSA Steaua, aşadar barajul de promovare în Liga I se va disputa mâine (n.r. - sâmbătă), aşa cum era programat. Instanţa a luat în calcul legea din România şi a considerat că argumentele Clubului Sportiv al Armatei nu sunt suficiente pentru a suspenda disputarea barajului", a explicat Stângaciu.
Oficialul FRF a menţionat că CSA Steaua are totuşi posibilitatea de a face apel la TAS în privinţa dreptului său de participare la baraj. "Acum TAS a judecat numai cererea de suspendare a barajului. CSA poate în continuare să facă apel privind dreptul său la baraj. Dar ţinând cont de decizia de azi a instanţei, şansele lor sunt egale cu zero din punctul meu de vedere, mai ales că meciurile se vor fi încheiat la finalizarea apelului", a precizat Adrian Stângaciu.
Zilele trecute, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a acţionat în judecată Federaţia Română de Fotbal la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) cerând suspendarea barajului de promovare în Liga I.
CSA Steaua a încheiat play-off-ul Ligii a II-a pe locul patru, dar nu are drept de promovare, astfel că locul său la baraj a fost luat de echipa clasată pe poziţia a cincea, Concordia Chiajna. Conform Legii Sportului cluburile de drept public, finanţate de la bugetul de stat, cum este cazul Stelei, nu au dreptul să promoveze în Liga I, competiţie unde sunt acceptate doar cele organizate ca persoane juridice de drept privat.
''În toate cazurile în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deţine licenţă pentru Liga I sau nu îndeplineşte cerinţele statutare şi regulamentare de participare în Liga I, locul respectiv va fi ocupat de următoarea echipă, cel mai bine clasată, din Liga a II-a care îndeplineşte condiţiile de participare în Liga I'', a menţionat FRF pe site-ul său oficial.
Sâmbătă, 21 mai, este programată manşa tur a celor două meciuri de baraj pentru promovarea în Liga I: Concordia Chiajna - Chindia Târgovişte (ora 15:30) şi Universitatea Cluj - Dinamo (20:30).
Liga I.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)