Fotbal: Supercupa României s-ar putea disputa în străinătate, susţine preşedintele Răzvan Burleanu

Fotbal: Supercupa României s-ar putea disputa în străinătate, susţine preşedintele Răzvan Burleanu

Supercupa României la fotbal s-ar putea disputa în viitor în străinătate, în special în ţări cu mari comunităţi de români, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

"Acest proiect de a organiza Supercupa României în afara ţării este unul mai vechi, dezbătut de noi încă din 2015. Provocarea cea mai mare este legată de capacitatea de organizare în afara ţării şi de drepturile pe care le ai atât timp cât nu eşti înregistrat fiscal în altă ţară. Nu avem o decizie dacă anul acesta sau anul următor vom organiza Supercupa României în afara ţării. Asta pentru că în primă fază dorim să ne dezvoltăm această capacitate internă la nivel organizaţional. Apoi vom iniţia un dialog cu cluburile, cu suporterii... şi nu în ultimul rând trebuie să ţinem cont şi de programul de pregătire al echipelor", a spus preşedintele.

Burleanu a precizat că Supercupa României ar putea fi organizată inclusiv în Republica Moldova.

"Dacă e să ne referim la alte ţări care pot să găzduiască Supercupa României, cea mai apropiată este Republica Moldova, apoi cele unde avem comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Anglia, Germania sau Franţa. Deci toate aceste ţări reprezintă puncte de interes pentru noi. Iar reţeta financiară nu reprezintă un obiectiv principal", a adăugat Răzvan Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF de luni.
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”