Fotbal: Spania - România 5-0, în ultimul meci al tricolorilor în preliminariile EURO 2020

Fotbal: Spania - România 5-0, în ultimul meci al tricolorilor în preliminariile EURO 2020

Naţionala de fotbal a României a fost surclasată de selecţionata Spaniei cu scorul de 5-0 (4-0), luni seara, pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, în ultimul meci al celor două echipe în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

Spania s-a impus prin golurile marcate de Fabian Ruiz (8), Gerard Moreno (33, 43), Adrian Rus (45+1, autogol) şi Mikel Oyarzabal (90+2), la finalul unui joc pe care l-a avut la discreţie şi pe care îl putea câştiga şi mai categoric.

Tricolorii au încheiat în genunchi această campanie, cu şapte goluri primite în ultimele două partide, fără a înscrie vreun gol. România, deşi susţinută de circa 12.000 de suporteri din tribune, a fost umilită în prima repriză, în care a încasat patru goluri, iar Spania a avut o posesie de 75%, încheind meciul cu 72%.

Gazdele au avut un gol anulat pentru faultul lui Gaya asupra lui Benzar (5), apoi Tătăruşanu a salvat golul la reluarea lui Morata (6) la centrarea lui Gaya. Cazorla a fost şi el aproape de gol (7), dar a ţintit transversala cu un şut cu efect din marginea careului.

Spania a deschis scorul în min. 8, când Fabian Ruiz a reluat în plasă mingea respinsă de Tătăruşanu la şutul lui Dani Carvajal.

România putea restabili egalitatea (12), când Puşcaş a rămas liber cu portarul, după o eroare a lui Martinez, dar Kepa a respins. Nedelcearu a fost şi el periculos la cornerul care a urmat (13), dar a trimis cu capul pe direcţia goalkeeper-ului iberic.

Spania a reluat ţesătura de pase, cu cel puţin două viteze în plus faţă de tricolori, plus de tehnicitate, de intuiţie, de valoare, dar Nedelcearu a respins şutul lui Moreno (15).

Echipa antrenată de Cosmin Contra nu a primit penalty în min. 27, când Coman a fost faultat în careu de Dani Carvajal.

Spaniolii şi-au dublat avantajul în min. 33, când Moreno a reluat cu capul de la 12 metri, la colţul lung, din centrarea lui Cazorla. Moreno a mai punctat o dată (43), simplu, din 6 metri, la centrarea lui Gaya. Moreno a fost în prim-plan şi la golul patru al gazdelor, centrarea sa fiind deviată în propria poartă de Rus (45+1).

România nu mai primise patru goluri într-un meci oficial din martie 2013.

În repriza secundă, Spania a continuat să domine jocul, însă fără să mai forţeze, iar tricolorii au avut o posesie mai bună, au încercat să înscrie golul de onoare şi au ratat o şansă notabilă în min. 55, când Rus a scăpat spre poartă, dar a fost deposedat in extremis.

Spania a mai avut o bară, prin Morata (56), cu un şut din unghi, iar Saul (86) a şutat pe lângă din careu.

Oyarzabal (90+2) a sancţionat o neatenţie a defensivei României, cu un şut de la 18 metri şi a închis tabela.

Meciul de pe Wanda Metropolitano poate fi ultimul pentru Cosmin Contra ca selecţioner al echipei României, care a încheiat grupa pe locul al patrulea, dar mai are şansa calificării la EURO 2020 prin barajul din Liga Naţiunilor. România îşi va afla vineri adversara din primul tur al barajului.

Spania - România 5-0 (4-0)
Au marcat: Fabian Ruiz (8), Gerard Moreno (33, 43), Adrian Rus (45+1, autogol), Mikel Oyarzabal (90+2).
Madrid, Stadion Wanda Metropolitano: 36.198 spectatori
Preliminariile EURO 2020 - Grupa F

Au evoluat echipele:
Spania: 13. Kepa Arrizabalaga - 2. Dani Carvajal, 15. Sergio Ramos (căpitan; 3. Raul Albiol, 62), 4. Inigo Martinez, 18. Jose Gaya - 17. Fabian Ruiz, 5. Sergio Busquets, 8. Saul Niguez - 19. Gerard Moreno (21. Mikel Oyarzabal, 56), 7. Alvaro Morata, 20. Santi Cazorla (9. Paco Alcacer, 67). Selecţioner: Robert Moreno.
Rezerve neutilizate: 1. David de Gea, 23. Pau Lopez - 6. Pau Torres, 10. Thiago Alcantara, 11. Pablo Sarabia, 12. Dani Olmo, 14. Juan Bernat, 16. Rodri, 22. Jesus Navas.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) - 2. Romario Benzar, 4. Adrian Rus, 5. Ionuţ Nedelcearu, 3. Alin Toşca - 15. Tudor Băluţă, 18. Răzvan Marin (22. Alexandru Cicâldău, 65) - 10. Ianis Hagi (21. Dan Nistor, 73), 8. Nicolae Stanciu, 23. Florinel Coman (20. Alexandru Mitriţă, 56) - 9. George Puşcaş. Selecţioner: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Silviu Lung jr, 16. Florin Niţă - 6. Andrei Burcă, 7. Denis Alibec, 11. Nicuşor Bancu, 13. Claudiu Keşeru, 14. Vasile Mogoş, 17. Ciprian Deac, 19. Constantin Budescu21. Dan Nistor.

Arbitru: Aleksei Kulbakov; arbitri asistenţi: Dmitri Juk, Oleg Maslianko; al patrulea oficial: Denis Scerbakov (toţi din Belarus)
Delegat UEFA: Campbell Ogilvie (Scoţia), observator UEFA pentru arbitri: Markus Nobs (Elveţia)
Cartonaşe galbene: Busquets (25). Nedelcearu (36).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…