Fotbal: Selecţionerul Olandei, Louis van Gaal, într-un scaun cu rotile după un accident de bicicletă

Fotbal: Selecţionerul Olandei, Louis van Gaal, într-un scaun cu rotile după un accident de bicicletă

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Olandei, Louis van Gaal, va urmări meciul crucial cu Norvegia, din preliminariile CM 2022 din Qatar, dintr-un scaun cu rotile după ce a suferit un accident în timp ce se deplasa cu bicicleta, scrie DPA.

Conform sursei, antrenorul în vârstă de 70 de ani a căzut de pe bicicletă duminică seara, în timp ce se întorcea de la antrenamentul naţionalei spre hotel, suferind o leziune destul de serioasă la nivelul şoldului.

Potrivit unor surse din cadrul Federaţiei olandeze de fotbal, selecţionerul a fost investigat de medici care au spus că nu este necesară operaţia, însă el trebuie să se deplaseze în cârje sau într-un scaun cu rotile.

''Chiar şi aşa, Louis van Gaal va face totul pentru a fi prezent la partida cu Norvegia, de la Rotterdam, de marţi seara'', a punctat purtătorul de cuvânt al Federaţiei.

Van Gaal i-a succedat la naţionala batavă lui Frank de Boer, care nu a reuşit să treacă de optimi la EURO 2020.

Olanda nu a fost prezentă la Cupa Mondială 2018 din Rusia, dar cu Van Gaal pe banca tehnică a ocupat locul trei la CM 2014 din Brazilia.

În Grupa G, Olanda este pe prima poziţie, cu 20 de puncte înaintea ultimei etape, urmată de Turcia, cu 18 puncte, şi Norvegia, tot cu 18 puncte, astfel încât partida de mâine va fi crucială pentru stabilirea ierarhiei finale şi a echipei ce se va califica direct la CM de anul viitor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”